www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Biruinta lui Hristos in nazuintele vietii adolescentului

Biruinta lui Hristos in nazuintele vietii adolescentului

În lupta pe care adolescentul o duce, fără să își dea seama, împotriva vrăjmașilor nevăzuți, îl are însă pe Hristos de partea sa. În sensul acesta, el este chiar asigurat de Domnul, astfel: „Iată v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrășmașului, și nimic nu vă va vătăma” (Luca 10, 19). Prin urmare, pe calea ce duce la Înviere, lupta adolescentului, în care este implicat și Hristos, se preface de la sine în biruință. Ce vrea să fie în esență, adică în ceea ce are mai propriu și mai spiritual, această biruință? Nu altceva decât faptul că Hristos, luând asupra Lui sarcina de a scăpa pe tânăr de surparea diavolească, de a-l ajuta să fie și să rămână curat, săvârșește cu el și pentru el lucruri ce biruiesc până și rânduiala firii. Mai presus de tărâmul în care stăpânesc instinctele și se stârnește destrăbălarea, tânărul își află limanul regăsirii într-o nevinovăție și curăție, ca și al împlinirii întru sfințenie și iubire.

(Preot Prof. Ilie Moldovan, Adolescența, preludiu la poemul iubirii curate, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 23)

Categoria: Articole

Cautare:

Biruinta lui Hristos in nazuintele vietii adolescentului

Vizualizari: 684

Id: 17781

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.