Bogatia si saracia

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Bogatia si saracia

Omul trece prin moarte ca printr-o poartă: dar dincolo de poartă are întinsă înainte veşnicia, aşteptându-l veşnicia în care a trăit vremelnicia.

Bogăţia l-a făcut pe bogat egoist, materialist, nemilostiv, încolăcit de plăceri; nu s-a dezvoltat sufleteşte, nu şi-a format chip nemuritor de a fi.

Pe Lazăr, bubele şi sărăcia l-au desfăcut de înlănţuirea cu viaţa. El rabdă în nădejdea că nu va fi tot aşa, în nădejdea unei dreptăţi a lui Dumnezeu. Nu s-a înşelat în credinţa sa. Toată suferinţa dublată şi de meditaţia sa, simplificată desigur dar existenţială foarte sigur, au realizat din Lazăr un cetăţean duhovnicesc al cerului.

Nici bogăţia în sine, precum nici sărăcia în sine, n-au calitatea de a te osândi sau ferici pe planul veşniciei. Atitudinea sufletului faţă de ele este cea care determină veşnicia. Pot fi bogaţi care se mântuiesc şi pot fi săraci care nu se mântuiesc, deci se osândesc.

(Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Talanții Împărăției, Editura Credința Strămoșească, 2008, pp. 142-143)

Categoria: Articole

Cautare:

Bogatia si saracia

Vizualizari: 726

Id: 17017

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.