www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Botezul fara Duhul Sfant nu e de ajuns

Botezul fara Duhul Sfant nu e de ajuns

Şi să nu spună cineva: „Eu îl am pe Hristos primit de la Sfântul Botez”, ci să afle că nu toţi cei botezaţi primesc prin Botez pe Hristos, ci numai cei care au credinţa sigură şi s-au pregătit pe ei înşişi printr-o cunoaştere desăvârşită sau printr-o curăţire anterioară şi astfel au venit la Botez. Iar acest lucru îl ştie cel care cercetează Scripturile (In 5, 39) din cuvintele şi Faptele Apostolilor; căci scris este: „Auzind însă Apostolii din Ierusalim ca Samaria primeşte cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi Ioan, care pogorându-se se rugau pentru ei ca să primească Duhul Sfânt; căci acesta nu se pogorâse peste nimeni dintre ei, ci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus Hristos. Atunci şi-au pus mâinile peste ei şi au primit Duhul Sfânt” (Fapte 8, 14-17). Vezi cum nu toţi cei botezaţi iau numaidecât Duhul Sfânt? Ai aflat de la Apostoli că unii care au crezut şi s-au botezat nu L-au îmbrăcat pe Hristos prin Botez? (Gal 3, 27). Căci dacă s-ar fi petrecut aceasta, n-ar mai fi fost nevoie după acestea de rugăciune şi de punerea mâinilor Apostolilor; fiindcă abia primind Duhul Sfânt, L-au primit pe Domnul Iisus. Căci nu este una Hristos şi altceva Duhul. Şi cine spune aceasta? Însuşi Dumnezeu Cuvântul Care a grăit samarinencii: „Duh este Dumnezeu” (In 4, 24). Deci, dacă Hristos Dumnezeu este Duh după firea Dumnezeirii Sale, cel ce-L are pe El Îl are pe Duhul Sfânt; iar cel ce-L are pe Duhul, acela Îl are iarăşi pe Domnul, precum spune Pavel: „iar Duhul este Domnul” (I Co 3, 17).

Trebuie deci, fraţilor, să privim la noi înşine şi să scrutăm cu exactitate sufletele noastre, dacă L-am primit pe Domnul Iisus Care ni s-a binevestit şi L-am dobândit în noi înşine pe El, pentru că, aşa cum spune evanghelistul Ioan, să cunoaştem dacă am primit de la El puterea de a ne face copii ai lui Dumnezeu (In 1, 12). Aşadar să ia seama fiecare la cele spuse de Sfintele Scripturi şi să se scruteze pe sine însuşi, precum spuneam, că nu cumva, amăgindu-se zadarnic pe sine însuşi, părându-i-se că este credincios, să se găsească a fi necredincios, şi crezând că are pe Hristos în el însuşi, să iasă gol din trup şi să fie osândit ca unul care nu are nimic, luându-i-se şi ceea ce pare că are (Lc 8, 18) şi să fie azvârlit în foc (Mt 25, 41). De unde vom cunoaşte deci dacă Hristos este în noi şi cum să ne cercetăm pe noi înşine? Culegând cuvintele dumnezeieştilor Scripturi şi ţinându-le ca o oglindă înaintea sufletelor noastre, ne vom cerceta pe noi înşine în întregime în ele. [...]

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice si etice, Editura Deisis, Sibiu 2001, p.145)

 




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Botezul fara Duhul Sfant nu e de ajuns

Vizualizari: 660

Id: 18307

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.