www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cand Il chemi pe Dumnezeu, nimic nu e imposibil

Cand Il chemi pe Dumnezeu, nimic nu e imposibil

Poate omul să oprească soarele pentru o zi întreagă? Şi poate un om neştiutor de carte să înveţe în pustie pe de rost Sfânta Scriptură fără cărţi şi învăţător? Dreptul Isus Navi a oprit soarele deasupra Ghibeonului cu numele lui Dumnezeu. Cuvioasa Maria Egipteanca, femeie neştiutoare de carte, care a trăit în pustiul de dincolo de Iordan aproape jumătate de secol, ştia pe de rost Sfânta Scriptură, după cum a mărturisit despre aceasta primul şi ultimul său vizitator, Avva Zosima. Cum pot fi acestea posibile omului muritor? Nicicum!

Aceasta a lămurit Domnul Iisus când a spus: Cele ce sunt cu neputinţă oamenilor, sunt cu putinţă la Dumnezeu”. La Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Pentru dreptatea şi credinţa lui Isus Navi, Dumnezeu a oprit soarele deasupra Ghibeonului, până când Israil a terminat şi a câştigat lupta. Cine a învăţat-o Sfânta Scriptură pe pustnica Maria? Duhul lui Dumnezeu, precum a făgăduit Mântuitorul ucenicilor Săi: „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Îl va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăţa toate”. Acela a învăţat-o şi pe fericita Maria, sălăşluindu-se în ea şi îndumnezeind-o. Şi alte înfricoşătoare minuni a arătat Maria iarăşi, nu de la sine, ci de la Dumnezeu care sălăşluia în ea.

(Sfântul Nicolae VelimiroviciSuta de capete de la Liubostinia, Editura Sophia, București, 2009, p. 34)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Cand Il chemi pe Dumnezeu, nimic nu e imposibil

Vizualizari: 775

Id: 8611

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.