www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cat de des sa te impartasesti decide intensitatea credintei tale, inima ta…

Cat de des sa te impartasesti decide intensitatea credintei tale, inima ta…

Să nu faci greşeala de a te compara cu marii trăitori. Că nu prin nevoinţa şi trăirea lor s-au îndumnezeit numaidecât. Ci prin harul lui Dumnezeu, pentru prezenţa lor. Şi tu, dacă ai această prezenţă, ai străbătut sorocul pentru împărtăşit şi nu eşti altfel decât marii trăitori.

Dar acum se pune o problemă cu aspect tehnic. Când ne împărtăşim? Nu timpul decide. Asta-i o greşeală. Decide intensitatea credinţei tale, inima ta. Cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: “Ani vrei să-i dai? Vindecă-i rana!”. Acesta-i scopul duhovnicului. Şi dacă îi vindeci rana, îl faci capabil de întâlnirea cu Hristos prin împărtăşire.

Nu ne împărtăşim pentru că au venit Paştile sau Crăciunul. Ne împărtăşim ca să fim mereu cu Hristos, pentru că nu există numai o împărtăşire cu Sfintele Taine, ci şi o împărtăşire duhovnicească, adică această continuă prezenţă a inimii noastre la Dumnezeu.

S-a discutat foarte mult în lumea trăitorilor, a oamenilor de credinţă şi a duhovnicilor când să te împărtăşeşti. Unii spun că la patruzeci de zile. Dar nu timpul decide, ci pregătirea ta interioară, pentru că la un eveniment aşa de mare, ca să-L iei pe Dumnezeu, cu adevărat îţi trebuie o pregătire.

(Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  pp. 48-49)

Categoria: Articole

Cautare:

Cat de des sa te impartasesti decide intensitatea credintei tale, inima ta…

Vizualizari: 575

Id: 10707

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.