www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cat de mare este dragostea lui Iisus pentru noi!

Cat de mare este dragostea lui Iisus pentru noi!

Va veni vremea, va bate ceasul, va sosi clipa când ochii aceştia se vor închide, iar ochii sufletului se vor deschide. Atunci vom vedea o nouă lume, noi fiinţe, o nouă creaţie, o nouă viaţă fără de sfârşit. Numele său este “Nemurirea neţărmurită”, mare tărâm părintesc, nestricăcios şi veşnic, Ierusalimul cel ceresc, maica primului născut, acolo unde sufletele înviate, care au fost spălate de necurăţia lor prin sângele Mielului nevinovat îşi vor afla adevăratul locaş.

Cine oare poate să exprime în cuvinte bucuria, încântarea, extazul acelor suflete binecuvântate şi mântuite? Binecuvântaţi sunt cei ce au murit întru Domnul, pentru că toate bunătăţile gătite lor de bunătatea Domnului îi aşteaptă. Fericit este cel ce câştigă “lozul cel mare” pentru sărbătoarea cea cerească, pentru bunătăţile ce nu i se mai pot lua pentru slava pe care Însuşi Domnul a descris-o: “fii ai lui Dumnezeu, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună – moştenitori cu Hristos” (Rom. 8, 16-17).

Înainte de Patima Sa, Domnul L-a rugat pe Cerescul Său Părinte pentru ucenicii Săi şi pentru cei ce vor crede prin ei: „Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă Slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17, 24).

Cât de mare este dragostea lui Iisus pentru noi! El a luat asupră-Şi firea omenească şi a fost răstignit pe Cruce, eliberându-ne şi plătind astfel, datoria pentru păcatele noastre de către Tatăl Său Ceresc. Şi ca un frate iubit, El ne face demni de împreună moştenirea infinitelor bunătăţi ale Cerescului Său Părinte! O, câtă dragoste faţă de noi! O, cât de reci suntem noi faţă de El! O, cât de nerecunoscător îi sunt Binefăcătorului meu! Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ai milă de mine, şi nu mă pedepsi după faptele mele cele rele!

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 13-14)

Categoria: Articole

Cautare:

Cat de mare este dragostea lui Iisus pentru noi!

Vizualizari: 664

Id: 14585

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.