Ce alegi? Putina suferinta si vesnica fericire sau invers?

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Ce alegi? Putina suferinta si vesnica fericire sau invers?

Dacă ar fi un osândit, căruia i se cuvine moarte pentru faptele sale, şi judecătorul i-ar zice să aleagă din acestea, două: sau să umble trei zile prin târg flămând şi gol cu o bucată de haină veche, să-şi plângă păcatele sale, să roage pe toţi oamenii să-l ierte, şi după trei zile să nu-i mai dea altă pedeapsă, ci să fie slobod în toată viaţa sa, să se veselească. Sau dimpotrivă: să aibă voie trei zile, să mănânce şi să bea, să se bucure şi să facă toate dorinţele, iar după aceste trei zile să-l pună într-o temniţă întunecoasă pentru toată viaţa lui. Ce pedeapsă ar alege din acestea două? Nimeni nu se îndoieşte, că ar alege pe cea dintâi, afară de ar fi ieşit din minte, ca să aleagă pe cea de a doua. Hristos este Judecătorul, şi noi suntem toţi vinovaţii cei osândiţi, şi lasă într-a noastră alegere, care din aceste două voim să facem? Sau să plângem păcatele noastre în aceste puţine zile ale prea scurtei noastre vieţi, în multă sărăcie, foame şi rea petrecerea trupului, iar în veacul viitor să dobândim cereasca veselie, sau aici făcând voile noastre, să ne îndulcim trupul în această vremelnică viaţă, care nu este nici trei zile faţă de cea viitoare, şi acolo să ne muncim veşnic cu toate simţirile noastre? O, cum ne orbeşte diavolul şi nu cunoaştem folosul nostru, de cinstim noi nepricepuţii această viaţă trecătoare şi vremelnică mai mult decât pe cea netrecătoare şi veşnică!

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 272)

Categoria: Articole

Cautare:

Ce alegi? Putina suferinta si vesnica fericire sau invers?

Vizualizari: 416

Id: 10011

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.