Ce este isihia?

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Ce este isihia?

Isihia, în chip vădit, este fuga de cele sensibile şi apropierea de cele inteligibile şi de aceea înseamnă apropiere de Dumnezeu. „Iată, m-aş îndepărta fugind şi m-aş sălăşlui în pustiu”. Şi scopul: „Aşteptat-am pe Domnul, Cel ce mă mântuieşte”. Şi David, acest om sfânt, istoriseşte în treacăt cele ce se întâmplă în cetate, vrednice de osândă, şi le numeşte pe cele de acolo puţinătate a sufletului şi vifor. Şi cu adevărat, este greu să scapi de primejdia păcatului, fiind în mijlocul lumii, ca să nu spun, în mijlocul demonilor.

Mare şi cumplit este războiul demonilor în lume căci acest război se poartă, şi nu în mică măsură, prin conlucrarea simţurilor. Iar pentru cei care s-au aşezat departe de cele sensibile, şi care luptă să înăbuşe în ei înşişi orice percepţie sensibilă, condiţiile războiului diferă mult, cât timp războiul celui ce s-a îndepărtat de lume este mai mic decât al celui care iese în întâmpinarea lui şi cade în mâinile vrăjmaşilor. De aceea, fugind şi depărtându-se, retrăgându-se în pustie şi sălăşluindu-se acolo, sfântul bărbat strigă, învăţându-ne pricina pentru această vrednică de laudă fugă, şi adaugă astfel: „De multă negură sunt pline cele din lume, multe sunt prilejurile de a păcătui şi greu este în lume războiul împotriva demonilor, si mai înainte chiar de a cunoaşte bine uneltirea lor, strică, prin stăpânirea pe care o au, mintea multora. De aceea «m-aş îndepărta fugind şi m-aş sălăşlui în pustiu», ca să nu fiu prins în laţurile încurcate ale diavolului şi în meşteşugirile lui sucite. Căci ştiu că «dacă nu mă vor stăpâni, atunci fără prihană voi fi şi mă voi curăţi de păcat mare şi vor bineplăcea cuvintele gurii mele şi cugetul inimii mele înaintea Ta pururea, Doamne, ajutorul meu şi izbăvitorul meu»”. Apoi, îmbrăţişând această condiţie a fugii de lume şi a isihiei, şi împlinind curăţirea de păcate, voi ajunge la „cugetul inimii mele înaintea Ta pururea, Doamne” asemenea cu „aşteptat-am pe Dumnezeu, Cel ce mă mântuieşte”. Căci faptul de a nu-ţi întoarce mintea spre nimic altceva decât numai spre Dumnezeu, precum a arătat cuvântul meu, ţine de starea de curăţie, sau, mai degrabă, este vorba despre lucrarea luminătoare şi desăvârşitoare.

(Sfântul Calist AngelicoudesTrei Tratate Isihaste, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 164-165)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Ce este isihia?

Vizualizari: 252

Id: 13690

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.