Ce legatura are Dumnezeu cu relatia noastra de iubire?

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Ce legatura are Dumnezeu cu relatia noastra de iubire?

Dumnezeu este prezent în toată viaţa noastră, inclusiv în intimitatea noastră. Dacă prin parc te întâlneşti cu doi tineri care se ţin de mână şi îi întrebi „Este Hristos între voi?”, atunci ei imediat îşi dau drumul de mână, imediat nu se mai ţin de mână. De ce? Pentru că li se pare că întrebarea se referă numai la poziţia lor la plimbare.

Asta înseamnă că ei nu sunt conştienţi de prezenţa lui Hristos în prietenia lor. Relaţiile dintr-o familie preced întemeierea unei noi familii şi e bine să reamintim că o fată se pregăteşte pentru măritat de când se naşte şi chiar mai înainte de a se naşte. De ce? Pentru că ea, ca orice om, este produsul a doi părinţi, a patru bunici, a opt străbunici, a şasesprezece străbunici şi aşa mai departe.

Astfel, nu ne este indiferent cum trăim şi ce facem, pentru că toate au repercusiuni asupra copiilor noştri şi a urmaşilor lor, datorită vieţii în sistemul acesta de vieţuire în care din păcate am pătruns; şi suntem siliţi să facem faţă acestei nebunii, pentru că nu se poate numi decât aşa, când Liturghia nu mai este centrul vieţii noastre. Oricând, dacă vrem, treburile ne vor sustrage de la participarea la Sfânta Liturghie. Rugăciunea personală nu mai este o obişnuinţă, iar lucrarea de binefacere către aproapele nostru este aşa de sporadică.

(Pr. Nicolae Tănase, Soţul ideal, soţia ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 112-113)

Categoria: Familie

Cautare:

Ce legatura are Dumnezeu cu relatia noastra de iubire?

Vizualizari: 279

Id: 27111

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.