www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ce rugaciuni trebuie sa faca un crestin?

Ce rugaciuni trebuie sa faca un crestin?

Cele dintâi rugăciuni pe care trebuie să le citească credincioşii, când se scoală din somn, sunt rugăciunile dimineţii, din Ceaslov sau din Cartea de rugăciuni. La acestea se mai adaugă, după râvna şi timpul fiecăruia, un acatist şi una sau două catisme din Psaltire şi cel puţin zece metanii. Iar seara, înainte de culcare, să citească întâi rugăciunile spre somn şi Paraclisul Maicii Domnului. Apoi să citească o catismă din Psaltire şi să facă cel puţin zece metanii şi, astfel, cerându-şi iertare cei mai mici de la cei mai mari, adică copiii de la părinţi, şi însemnându-şi patul cu semnul Sfintei Cruci să sărute icoana Mântuitorului şi a Maicii Domnului şi să se culce fiecare în patul său, dând laudă lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut.

Acestea sunt rugăciunile zilnice minime, obligatorii fiecărui creştin ortodox. Iar cine doreşte să se roage mai mult, să urmeze sfatul preotului.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993, p. 51)

Categoria: Articole

Cautare:

Ce rugaciuni trebuie sa faca un crestin?

Vizualizari: 1061

Id: 4423

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.