
Pentru răscumpărarea noastră, Mântuitorul Îşi oferă, de bunăvoie, cinstea şi onoarea, socotit fiind împreună cu cei fără de lege, fiind scuipat, lovit, purtat dintr-un loc în altul, pentru a fi judecat. Îşi oferă Trupul să fie batjocorit, sfâşiat, acoperit de răni, dându-şi ultimul strop de sânge. Atât a costat răscumpărarea sufletului nostru, răscumpărarea plătită de Însuşi Dumnezeu. Aceasta este deci valoarea unui suflet!
Cea mai potrivită comparaţie a valorii sufletului este cu însăşi viaţa omului, căci bunurile lumii fără viaţă nu au nici o valoare. De aceea, Sfânta Evanghelie numeşte uneori sufletul şi viaţă: “Căci cine va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa” (Marcu 8, 35). Ne punem întrebarea: De ce îl numeşte Sfânta Scriptură pe om, în multe locuri, “suflet”? Răspunsul este pentru valoarea cea mare ce o are sufletul faţă de trup. Dar nici sufletul nu se cheamă om fără trup, nici trupul nu se cheamă om fără suflet. Mântuitorul, cu preţul vieţii Sale, ne-a răscumpărat din robia diavolului, în care căzuse omenirea. Iisus Hristos s-a pogorât la noi lăsând cerul, născându-Se într-un adăpost pentru vite (loc în care nici unul dintre noi nu ne-am născut), trăind într-o nespus de mare sărăcie, încât a putut zice: “Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi. Fiul Omului, însă, nu are unde să-Şi plece capul” (Matei 8, 20). Şi cât ne temem noi de sărăcie!
(Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, p. 22)
Categoria: Articole
Cautare:
Cea mai potrivita comparatie a valorii sufletului este cu insasi viata omului
Vizualizari: 310
Id: 13811
Imagine:


Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).