www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ceea ce vom darui vom si primi inapoi!

Ceea ce vom darui vom si primi inapoi!

Toţi să-i miluim pe semenii noştri şi, în principal, pe cei care sunt departe de Dumnezeu. Mii de universuri nu pot să acopere valoarea mântuirii unui suflet. Să ne străduim să-i miluim pe oamenii care sunt săraci la suflet, şi plata noastră va fi foarte mare înaintea lui Dumnezeu. Să-l ajutăm pe aproapele nostru cât putem, material şi duhovniceşte.

Durerea schimbă sufletul omului, îl înmoaie şi astfel poate primi cuvântul lui Dumnezeu. Deci, când durerea face pregătirea, şi se apropie de acel suflet şi un om al lui Dumnezeu, atunci şi cuvintele dumnezeieşti lucrează mântuirea lui.

Milostenia nu se face doar cu lucruri materiale, ci mai mult cu lucruri duhovniceşti. V-aţi gândit vreodată să vă rugaţi pentru sufletele care sunt sub osânda lui Dumnezeu? Pentru aceste suflete cine se va ruga? În aceasta constă cea mai mare milostenie! Aceasta este milostenia cea mai înaltă, pe care poate s-o ofere creştinul.

Tot ceea ce facem pentru aproapele nostru vom primi de la Dumnezeu. Dacă vom ierta, El ne va ierta, dacă vom iubi, El ne va iubi, dacă vom fi milostivi şi El ne va fi milostiv. Dacă nu-l osândim pe om, nici Dumnezeu nu ne va osândi pe noi. Toate se vor întâmpla la fel. Ceea ce vom dărui vom şi primi înapoi!

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere Pr. Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, pp. 56-57)

 

Categoria: Articole

Cautare:

Ceea ce vom darui vom si primi inapoi!

Vizualizari: 566

Id: 5352

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.