Constiinta este glasul legii, glasul lui Dumnezeu in omul facut dupa chipul Domnului

Conştiinţa este glasul legii, glasul lui Dumnezeu în omul făcut după chipul Domnului; ea este o facultate esenţială înnăscută în suflet şi nu-l va părăsi niciodată, oriunde s-ar afla omul. Urmările lucrării sale: judecata şi condamnarea. Sunt hotărâri veşnice care niciodată nu se schimbă. Lucrarea conştiinţei nu încetează nici pentru Sfinţii din rai, nici pentru osândiţii din iad. Judecata conştiinţei, judecata lui Dumnezeu este gravă; de aceea sufletele urmărite încă pe pământ de mustrările conştiinţei, neştiind să le aline prin pocăință - precum a făcut fiul risipitor, vameşul, Apostolul Petru, sau femeia preacurvară -, aceste suflete nepocăite, ca să scape de chinurile conştiinţei, ajung la sinucidere, crezând că în moarte au găsit alinarea conştiinţei. Moartea, nu numai că nu simplifică lucrurile, ci le complică, implicându-le în veşnicie. Sufletul fiind nemuritor nu face decât să treacă, fără trup, la o stare ce corespunde cu starea sa dinainte de moarte; de aceea, sufletul chinuit de remuşcare trece dincolo de mormânt împreună cu condamnarea de sine şi veşnica remuşcare.

Scăpat din trup, sufletul intră într-o vieţuire conformă cu natura sa, unde nimic nu-l mai distrage. Conştiinţa deplină a vieţii pământeşti împreună cu lucrarea memoriei ce-i va înfăţişa un tablou viu al vieţii sale de pe pământ, ca temei al stării sale de dincolo de mormânt, alături cu fericiţii sau cu osândiţii, aceasta va fi viaţa sufletului.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 349-350)

Categoria: Articole

Cautare: