www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cu cat omul petrece mai mult in rugaciune, cu atat mai mult atrage harul imbelsugat al Duhului Sfant

Cu cat omul petrece mai mult in rugaciune, cu atat mai mult atrage harul imbelsugat al Duhului Sfant

Cu cât omul petrece mai mult în rugăciune, cu atât mai mult puterea şi râvna pocăinţei sale atrag harul îmbelşugat al Duhului Sfânt.

Harul îi întăreşte trupul ca să poate duce o şi mai aspră nevoinţă, în vreme ce energia rugăciunii îi deschide larg inima, aşa încât toate cele ascunse şi întunecate ale ei să iasă la lumină şi să se cureţe. În cele din urmă, toate ungherele sufletului său vor fi luminate, şi el va vedea în taina învăţăturii lui Hristos calea care duce la desăvârşita sa reînnoire.

Acestea poate îi vor descuraja pe cei mândri şi străini de har, însă în ele îşi vor afla mângâiere şi insuflare toţi cei care s-au încredinţat pe sine cu totul lui Dumnezeu, căci El le cunoaşte adânca şi nespusa dorinţă de a se uni cu El. Atunci Însuşi Duhul Sfânt „Se roagă pentru Sfinţi” cu „suspine negrăite” (Romani 8, 26-27).

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Omul cel tainic al inimii, Editura Basilica, Bucureşti, 2014, pp. 108-109)

Categoria: Articole

Cautare:

Cu cat omul petrece mai mult in rugaciune, cu atat mai mult atrage harul imbelsugat al Duhului Sfant

Vizualizari: 599

Id: 8132

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.