Cum recunoaștem uneltirile diavolului?

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Cum recunoaștem uneltirile diavolului?

Războinicii de gând pradă pe cel ce primeşte închipuirile cele rele, amestecându-şi împreună cu acestea voia sa. Închipuirile acestor furi sunt fără rânduială şi nepotrivite cu lucrul, precum zice cuvântul Evangheliei: „Acela ce nu intră prin uşi în staulul oilor, ci sare pre aiurea, acela fur este şi tâlhar... Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie, şi să piarză” (Ioan 10, 1). Sfântul Avvă Dorotei, explicând uneltirile diavoleşti, scrie: „el nu este nicicum neiscusit în făptuirea răului şi ştie că omul nu vrea să păcătuiască, pentru aceasta nici nu-i insuflă vreun păcat vădit şi nu-i spune: du-te şi curveşte sau du-te şi fură, ci găseşte în noi o părută dorinţă de bine sau o dezvinovăţire şi, prin acestea, sub aspectul binelui, ne vatămă. Astfel, vrăjmaşul, prin insuflări bine intenţionate, a scos pe N. din mănăstire, pe tine te tulbură prin aceleaşi şi, în general, te încurcă prin dorinţele voinţei tale” (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina). (Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, volumul I, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 153-154)




Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Cum recunoaștem uneltirile diavolului?

Vizualizari: 182

Id: 3877

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
Biblia ortodoxa: www.biblia-ortodoxa.ro - Site de prezentare a bibliei ortodoxe, talcuiri, articole. Ofera Evanghelia si Apostolul zilei.
Biblia audio: www.biblia-audio.ro - Varinta audio partiala a bibliei ortodoxe.
Portal ortodox online: www.crez.ro
Calendar ortodox: calendar-ortodox.crez.ro - Calendar ortodox pentru anul curent generat dinamic cu icoana zilei; poate fi preluat de alte site-uri prin intermediul unui script.
Orthodox portal: www.orthodox.ro - A presentation of the orthodox romanian treasure.