www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cum sa-L gasim pe Dumnezeu

Cum sa-L gasim pe Dumnezeu

Aşa că, te rog, mata să fii cinstit cu sufletul dumitale şi să spui: „Hai să încerc! Să văd. Dacă-i adevărat? Că aşa zice Dumnezeu: vino şi vezi. Mă duc!" Unde? Acolo unde este: la biserică, în Biserică. Ce fac acolo? Nu mă uit să văd cum se poartă părintele, nu mă uit să văd cum se poartă maica Siluana, nu mă uit să văd cum se poartă băbuţele din biserică, ci mă uit să văd ce fac oamenii care cred că există Dumnezeu. Şi fac şi eu. Trebuie să împlinesc nişte porunci? Le împlinesc! Tre­buie să fac nişte gesturi? Le fac. Dar să şi vorbeşti cu El: „Doamne, astea toate le fac ca să Te cunosc, ca să Te întâlnesc!". Şi, să vă daţi un termen. Eu mi-am dat un ter­men de un an, dar mai devreme L-am găsit, L-am văzut. Să fiţi oneşti cu dumneavoastră. Fii onest cu dumneata, cu sufletul dumitale şi vei găsi singur ce să faci. Avem în noi o ştiinţă pe care, imediat ce suntem atenţi la lăuntrul nostru, o depistăm şi, dacă o ascultăm, ajungem la Dum­nezeu, pentru că Dumnezeu este înăuntrul nostru. Noi suntem nişte fericiţi toţi, pentm că suntem botezaţi, sun­tem mirunşi, avem Duhul Sfânt în noi, nu trebuie decât să trecem puţin de simţuri şi de mentalitatea asta de dea­supra ca să dăm de Dumnezeu. Subconştientul nostru este creştin. Avem o pojghiţă de subconştient a refulărilor şi a rănilor psihice, care e foarte subţire la noi. Dedesubt este subconştientul creştin. Luaţi orice ateu din acesta teribil din jurul dumneavoastră şi staţi lângă el când s-o cutremura pământul. Să vedeţi ce frumos se închină... noi mai facem câte o cruce mai strâmbă, el o face dreap­tă: „Doamne, scapă-mă!". „Care Doamne?", întrebi. „Ei, zic şi eu aşa de frică". De ce? Pentru că frica l-a adus în adâncul lui, acolo unde este credincios.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 102-104)

Categoria: Articole

Cautare:

Cum sa-L gasim pe Dumnezeu

Vizualizari: 651

Id: 9516

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.