www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

„Daca nu credeti in Mine, credeti in lucrarile Mele”

„Daca nu credeti in Mine, credeti in lucrarile Mele”

„Dacă nu credeţi în Mine, credeţi în lucrările Mele”, zice Domnul. Lucrările Domnului erau ştiute tuturor, iar Domnul putea să vorbească despre ele. E vorba de tămăduirea feluritelor boli, izgonirea demonilor, puterea asupra stihiilor, cunoaşterea gândurilor inimii, prezicerea viitorului, puterea cuvântului și stăpânirea asupra sufletelor. Toate acestea arătau limpede că  Iisus Hristos e de la Dumnezeu și cuvântul Lui este Adevărul. Pentru noi, la aceste lucrări s-au mai adăugat: moartea cea minunată, învierea, înălţarea, Pogorârea Sfântului Duh, întemeierea Bisericii, minunatele daruri duhovniceşti primite de cei ce au crezut, biruinţa asupra păgânismului şi puterile harice care până acum nu încetează să lucreze în Biserica lui Dumnezeu. Toate acestea sunt lucrările Domnului. Oricărui necredincios i se poate spune: „Dacă nu crezi cuvântului, crede acestor lucrări, care mărturisesc cu glas mare despre dumnezeirea Domnului nostru  Iisus Hristos; şi crezând, primeşte întregul Lui adevăr.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 45)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

„Daca nu credeti in Mine, credeti in lucrarile Mele”

Vizualizari: 678

Id: 7686

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.