www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

De ce suntem tulburati de gandurile rele?

De ce suntem tulburati de gandurile rele?

Fiindcă mulţi sunt supăraţi şi tulburaţi de gânduri rele, iar mai mult de cele hulitoare pe care vrăjmaşul le aduce, drept aceea, de folos ne este să le cunoaştem şi să le deosebim când sunt spre păcat şi când nu. Să ne deprindem a ne tămădui de ele şi să le izgonim. Că în trei chipuri se întâmplă tulburarea în gânduri: pentru necurăţie, pentru necredinţă şi pentru defăimare. Asupra acestor tulburări, doctoria este în acest fel: Mai întâi, trebuinţă este să ştim că a avea gânduri rele nu este nici un fel de păcat când mintea şi voia omului nu se unesc cu aceste gânduri şi, mai ales, când le şi urăsc şi nu le vor. Iar când cu acele gânduri mintea şi voia omenească de bună voie se îndulcesc cu ele şi le păstrează în inimă binevoitoare faţă de ele, atunci acele gânduri sunt păcate de moarte. Iar dacă le urâm şi nu le voim, ci ele singure năvălesc asupra minţii noastre, iar noi nu ne întoarcem la ele, atunci putem crede că nu este voinţa noastră întru ele şi nu-i nevoie a ne tulbura în cugetul nostru. Că ele mai mult ne înmulţesc plata de la Dumnezeu atunci când ne supără tare şi noi le biruim şi nu le primim. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. (Sfântul Dimitrie al Rostovului)

(Î.P.S. Pimen Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 239)

Categoria: Articole

Cautare:

De ce suntem tulburati de gandurile rele?

Vizualizari: 642

Id: 7698

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.