www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Despre copilul abandonat (la usa casei)

Despre copilul abandonat (la usa casei)

Nu te tulbura deloc, că la uşa voastră a fost abandonat un prunc de parte bărbătească, şi nu vă sustrageţi de la această faptă creştinească. Acordaţi-i pruncului ajutorul şi sprijinul vostru, mai întâi printr-o simplă educaţie, iar dacă Domnul Dumnezeu va prelungi zilele lui şi ale voastre, atunci şi în călăuzirea creştină, pentru ca voi înşivă să aflaţi pentru aceasta mila lui Dumnezeu. În Sfânta Scriptură se spune: „Fericit este cel ce are sămânţă în Sion”, adică fericit este cel care va avea în Biserica triumfătoare a lui Hristos măcar un singur fiu duhovnicesc. Îmi scrieţi ca îi puteţi da acestui copil educaţie într-o bună familie fără copii, ajutându-i atât lui, cât şi celor care îl vor educa. Bine veţi face dacă veţi proceda aşa <...>

Îmi scrieţi, de asemenea, că îl puteţi înfia. Nu vă sfătuiesc să faceţi această formalitate: ci străduiţi-vă în primul rând să-i daţi o educaţie creştină, şi în acelaşi timp şi educaţie, nu înaltă şi strălucită, ci folositoare pentru viaţă, pentru ca să fie om practic, care va putea să-şi câştige pâinea cea de toate zilele.

Iar în al doilea rând, puteţi să-l înzestraţi cu un capital bănesc corespunzător, depunând acest capital într-o oarecare bancă, cu condiţia ca să poată primi acest capital atunci când va ajunge la majorat. Dacă însă va muri înainte de majorat, atunci conducerea locală trebuie să împartă acest capital văduvelor şi orfanilor după cum consideră potrivit. Iar procentele care provin de la capital, pot fi primite de către cei care-l vor educa. <...>

(Sfântul Ambrozie de la OptinaSfaturi pentru familia creștină, Editura Platytera, 2006, p. 58)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Despre copilul abandonat (la usa casei)

Vizualizari: 795

Id: 14316

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.