Despre recunostinta si nerecunostinta

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Despre recunostinta si nerecunostinta

Omul a cărui gură Îi mulţumeşte mereu lui Dumnezeu nu se va lipsi niciodată de binecuvântările lui Dumnezeu, dar cel ce cârteşte şi-L supără pe marele său Binefăcător va fi cu siguranţă pedepsit de Dumnezeu. El ne-a dăruit fiinţa; El ne dăruieşte viaţă; El ne apără şi ne ajută în diferite feluri cu dumnezeiasca Sa pronie. Prin moartea Fiului Său, El ne-a împăcat cu Sine, pe noi, cei care mai înainte eram vrăjmaşii Săi şi moştenitori ai împărăţiei Sale! El ne curăţă şi ne sfinţeşte prin Sfintele Sale Taine! El ne dăruieşte cereasca, prea Sfânta hrană şi băutură, adică Prea Sfântul Său Trup şi Prea Scumpul Său sânge! El ne-a dăruit şi un paznic pentru toată viaţa pe care o trăim aici, pe pământ! El ne va primi sufletul şi-l va călăuzi spre veşnica moştenire! Dar ce spun eu? Îmi lipseşte timpul ca să povestesc totul; aş trudi în deşert, încercând să număr nisipul mării – infinitele, nenumăratele binefaceri ale bunului nostru Dumnezeu! Apoi, după atâtea nenumărate bunătăţi, noi cârtim! O, Dumnezeul meu, iartă-ne nerecunoştinţa şi deschide-ne mintea aşa încât să pricepem ceea ce inima Ta părintească ne-a dăruit şi în acest fel să aducem cât de puţine mulţumiri pentru a afla iertarea şi mila.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, Bacău, 2001, p. 350)

Categoria: Articole

Cautare:

Despre recunostinta si nerecunostinta

Vizualizari: 227

Id: 11414

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.