www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Diavolul face totul pentru ca omul sa nu se foloseasca duhovniceste

Diavolul face totul pentru ca omul sa nu se foloseasca duhovniceste

O, dacă l-aţi vedea pe diavolul cum se mişcă! Nu l-aţi văzut şi de aceea nu pricepeţi unele lucruri. Face totul pentru ca omul să nu se folosească duhovniceşte. Am observat aceasta la Colibă, atunci când vorbesc. Când ajung exact în punctul care vreau, cel mai sen­sibil, ca să se folosească cei ce aud, atunci sau se face un oarecare zgomot sau vin alţii şi mă întrerup. Dia­volul îi pune mai înainte să caşte gura la Schitul de vizavi sau să privească altceva şi rânduieşte să vină la momentul cel mai important al discuţiei, ca să schimb subiectul şi să nu se folosească cei cărora le vorbesc.

Pentru că atunci când începe discuţia, ştie diavolul unde va duce şi, deoarece vede că se va păgubi, trimi­te pe cineva exact în momentul cel mai sensibil ca să mă întrerupă. „Hei, Părinte, pe unde să intrăm?" stri­gi. „Luaţi rahat şi apă şi veniţi pe acolo!", le spun. Alţii intră în curte exact în clipa aceea şi mă întrerup, pen­tru că trebuie să mă scol şi să-i întâmpin. Alţii vin pu­ţin după aceea şi iarăşi trebuie să mă scol, să-i întreb: „De unde sunteţi?" etc. Şi astfel sunt nevoit s-o iau din nou de la început, să spun iarăşi pilda ce-am început-o. Dar de îndată ce încep, strigă de jos altul: „Ei, Părinte Paisie, unde eşti? Pe aici e poarta?" Hai, scoală-te din nou... Măi, şi diavolul acesta!

Într-o zi mi-a făcut aceasta de şase-şapte ori până când am fost nevoit să pun câteva... santinele. „Tu stai acolo şi vezi să nu vină nimeni, iar tu stai aici, pînă ce-mi voi termina treaba". De şase-şapte ori să începi o întreagă istorie, să ajungi la punctul unde se vor folosi, şi diavolii iarăşi să facă scene!

Măi, ce face vrăjmaşul! Mereu învârte butonul la altă frecvenţă. Îndată ce nevoitorul este gata să se fo­losească de ceva, pac!, îi învârte butonul în altă parte şi uită de sine prin ceea ce îi dă acela îşi aduce aminte de ceva duhovnicesc? Tac!, îi aduce aminte de altceva.

Îl face să se dea de-a berbeleacul. Dacă omul ar învăţa cum lucrează diavolul, s-ar elibera de multe lucruri.

- Părinte, dar cum să înveţe?

- Să se observe pe sine însuşi. Dacă cineva se observă pe sine, învaţă. Vezi, ciobanii sunt cei mai buni meteorologi pentru că observă norii, vântul.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezire duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 123-124)

Categoria: Articole

Cautare:

Diavolul face totul pentru ca omul sa nu se foloseasca duhovniceste

Vizualizari: 758

Id: 10106

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.