Dragostea si harul lui Dumnezeu

Dacă nu ar fi harul lui Dumnezeu, nici unul dintre păcătoşi nu s-ar îndrepta spre Dumnezeu, deoarece capacitatea păcatului de a ne întuneca ne leagă de mâini şi de picioare. Însă timpul şi locul acţiunii harului se află doar aici: după moarte, rugăciunile Bisericii pentru păcătoşii pocăiţi pot avea efect doar asupra acelora care au dorinţa în suflet, lumina faptelor bune pe care le aduc cu ei din această viaţă, precum şi asupra acelora de care se poate prinde harul Duhului Sfânt sau rugăciunile rodnice ale Bisericii. Păcătoşii nepocăiţi sunt, fără îndoială, fiii pieirii. Ce să-mi spună mie experienţa atunci când mă aflu în adâncul păcatului? Uneori o zi întreagă mă chinui şi nu mă pot apropia cu toată inima, pentru că păcatul mă îndârjeşte, făcând de neatins pentru mine milostivirea lui Dumnezeu: eu ard în foc şi rămân de bunăvoie în el, pentru că păcatul mi-a încătuşat puterile, iar eu, ca un încătuşat în lanţurile interioare, nu mă pot ruga lui Dumnezeu, până când Dumnezeu, văzând neputinţa şi smerenia mea, şi lacrimile mele, Se va milostivi de mine şi-mi va trimite pe Duhul Său cel Sfânt. Nu în zadar omul, supus greşelilor, este numit prizonierul căderii în păcat.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Cum ne mântuiește Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2012, p. 12)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: