Dumnezeu, Lumina din lumina

Ştim că atunci când rostim Crezul, facem o mărturisire mângâietoare: Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat! Am putea spune că Dumnezeu este Lumină şi că David Proorocul, inspirat de Duhul Sfânt, zice: „Tu eşti lumina mea, Doamne! Doamne, luminează-mi întunericul meu!” (II Samuil 22, 29).

Fiecare dintre noi a avut prilejul ca, pe parcursul vieţii, să aibă experienţa a cel puţin unei drumeţii sau a câtorva paşi printr-un întuneric perfect, să zicem. Ştim cât de incomod este şi că dorim să ieşim de îndată la lumină, să se termine o dată cu întunericul. Cum ne-am simţi oare să ştim că, odată soarele scăpătat după deal, el ar apune atunci pentru ultima dată şi că ar trece ore în şir fără să răsară la ora cunoscută, potrivit mersului astrelor? Ne-am simţi ca şi cum cele câteva ore sau zile — Doamne fereşte! — ar dura mii de ani, iar inima ne-ar exploda şi s-ar face ţăndări.

Chemarea la lumina dumnezeiască le este adresată tuturor, aşa cum citim: „Fericit este poporul care cunoaşte strigăt de bucurie; Doamne, în lumina Feţei Tale vom merge şi în numele Tău se vor bucura toată ziua şi întru dreptatea Ta se vor înălţa!” (Psalmi 88, 15–16).

(PS Calinic Argatu, episcop al Argeşului şi Muscelului, Veşnicia de zi cu zi, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2006, p. 11)

Categoria: Articole

Cautare: