Dumnezeu primeste orice fel de milostenie?

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Dumnezeu primeste orice fel de milostenie?

Milostenia, ca şi jertfa, poate fi diferită. În vremea celor 40 de ani de pribegie a poporului Israel în pustiul Egiptului, proorocul Moise a urcat în munte pentru a se ruga lui Dumnezeu. În acel răstimp, oamenii au turnat un viţel de aur şi au început să i se închine. Atunci toţi israeliţii şi-au scos inelele de aur de pe degete şi alte podoabe şi le-au jertfit acestui idol. Însă lui Dumnezeu nu i-a fost pe plac această jertfă.

Avem şi un alt exemplu în Vechiul Testament, când se spune că poporul evreu a jertfit aurul şi argintul său pentru construirea templului. Acest fapt însă a fost pe placul lui Dumnezeu.

La porţile mănăstirii noastre stau oameni care cer bani. Cei care trec pe lângă ei le oferă câte ceva din avutul lor. Dar unii folosesc cele primite pentru a bea, iar îmbătându-se, se iau la bătaie. O astfel de milostenie nu este folositoare. Dacă vrei să ajuţi pe cineva care suferă de patima beţiei, mai bine dă-i pâine, alimente, haine, sau ajută-i pe copiii acestora.

Există oameni care au multe necesităţi urgente, dar se jenează să ceară: ei fie lucrează de dimineaţă până-n seară, însă au un salariu foarte mic, fie nu au un serviciu ori sunt invalizi. Iată, unor asemenea oameni trebuie să le dăm de pomană.

Atunci când dăm milostenie cuiva care are nevoie de ea, o dăm lui Hristos Însuşi, căci El este cel Care o primeşte.

 

(Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov) ,vol. 2, Editura Sophia, 2009, pp. 143-144)

Categoria: Articole

Cautare:

Dumnezeu primeste orice fel de milostenie?

Vizualizari: 429

Id: 18991

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.