www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Dumnezeul-Om Iisus Hristos

Dumnezeul-Om Iisus Hristos

Deoarece Hristos Domnul este suprema valoare ca Persoană divino-umană, El este, în acelaşi timp, supremul criteriu al tuturor valorilor adevărate. În această lume, nici o fiinţă inferioară Dumnezeului-Om nu poate fi cu adevărat o măsură infailibilă a valorilor, suprema valoare fiind Persoana Dumnezeului-Om. Omul nu poate fi măsura, fiindcă el este de o valoare mult mai mică decât Dumnezeul-Om. Prin faptul că El este valoare supremă, Dumnezeul-Om este cel mai bun criteriu cu putinţă, adică al lui Dumnezeu şi al omului, atât în lumea aceasta, cât şi în cealaltă. Istoria acestei planete nu cunoaşte un om mai bun decât Hristos. Dumnezeul-Om este în acelaşi timp Dumnezeu desăvârşit revelat şi om pe deplin revelat. De aceea, nu există nici un Dumnezeu în afara Dumnezeului-Om şi nici vreun om în afara Dumnezeului-Om.

„Ce este adevărul?” l-a întrebat Pilat pe Adevărul întrupat, voind să audă cu urechile sale ceea ce ochii n-au putut vedea, de parcă nu unul şi acelaşi suflet aude cu urechile sale şi vede cu ochii. De fapt, Dumnezeul-Om Hristos este Adevărul, nu în calitate de cuvânt, nu ca dascăl, ci ca Persoană divino-umană veşnic vie şi atotdesăvârşită. Numai că o astfel de Persoană este, de asemenea, criteriul infailibil al Adevărului. De aceea, Dumnezeul-Om spune despre Sine nu numai „Eu sunt Adevărul” (Ioan 14:6), ci şi „Eu sunt Calea” (Ioan 14:6), calea spre Adevărul însuşi - nu criteriul Adevărului însuşi, ci esenţa Adevărului însuşi. Criteriul Adevărului este Adevărul însuşi, iar Adevărul este Dumnezeul-Om Hristos. De aceea, tot ceea ce nu este al Lui, nu este Adevărul. În afara Persoanei Sale divino-umane, Adevărul este imposibil din punct de vedere ontologic. 

În creştinism, Adevărul nu este un concept haotic, o teorie, o învăţătură sau o colecţie de învăţături, ci o Persoană divino-umană vie: Iisus Hristos cel istoric (v. Ioan 14: 6). Până la Hristos, oamenii au avut presentimentul Adevărului, dar nu au avut Adevărul însuşi; odată cu Hristos, Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu, Veşnicul Adevăr dumnezeiesc a intrat în lumea aceasta. Aşadar, se spune în cea mai sfântă Evanghelie: „Adevărul venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1:17). (Sfântul Justin Popovici)

(Sf. Nicolae Velimirovici, Sf. Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Rotonda, Pitești, 2011, pp. 125-126)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Dumnezeul-Om Iisus Hristos

Vizualizari: 704

Id: 10295

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.