www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Este atat de necesara si de obligatorie participarea la Sfanta Liturghie!

Este atat de necesara si de obligatorie participarea la Sfanta Liturghie!

Iată, deci, că viaţa noastră este cu adevărat condiţionată numai de această mare Taină a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Această Sfântă Liturghie care se săvârşeşte într-un chip atât de nepătruns, cu cinste, evlavie şi binecuvântare, are rânduite rugăciuni şi prefaceri adânci pentru salvarea de la pieire a lumii întregi, vizând direct pe cei pomeniţi pentru sănătate, luminare, frumuseţe şi tăria nelimitată asupra duhurilor rele.

Este atât de necesară şi de obligatorie participarea la Sfânta Liturghie, mai mult chiar decât ne sunt necesare lumina şi aerul. Dumnezeu ţine pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie care se săvârşeşte pe El! Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ şi folosul dincolo de închipuire al întregii creaţii a lui Dumnezeu.

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2010, pp. 20-21)

Categoria: Articole

Cautare:

Este atat de necesara si de obligatorie participarea la Sfanta Liturghie!

Vizualizari: 748

Id: 8403

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.