Este timpul sa ne gandim, sa ne gandim temeinic la ceea ce este esential, vesnic!

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Este timpul sa ne gandim, sa ne gandim temeinic la ceea ce este esential, vesnic!

Umbrele pământeşti trec deja! Este timpul să încetăm a mai alerga după ele aşa cum aleargă băieţelul după fluturele cu aripi aurii, gonind pe pajiştea smălţuită cu flori! Este timpul să ne gândim, să ne gândim temeinic la ceea ce este esenţial, veşnic! Şi se îndeletniceşte cum se cuvine cu veşnicia cel ce exersează statornic în citirea Noului Testament şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi care ne învaţă să înţelegem corect Evanghelia lui Hristos, cel ce, cunoscând în felul acesta voia lui Dumnezeu cea bună şi desăvârşită, îşi îndreaptă potrivit ei felul de a gândi, mişcările sufleteşti, iar păcătoşenia şi alunecările şi le vindecă prin pocăinţă. Creştinul care trăieşte în lume nu trebuie să-i citească pe Sfinţii Părinţi care au scris pentru monahi. Ce folos să citeşti despre virtuţile pe care nu le poţi împlini în practică? Nu poate fi nici un folos, însă poate fi vătămare, care stă în aceea că în om se va stârni închipuirea unei stări duhovniceşti care nu i se potriveşte deloc. Această închipuire uneori va desfăta linguşitor cu nălucirea unor virtuţi înalte, alteori va aduce asupra sufletului trândăvire şi deznădejde, când vedem că nu putem împlini virtuţile cu pricina; întotdeauna şi în chip statornic ne abate de la faptele cele bune ce ni se potrivesc nemijlocit şi astfel face viaţa noastră deşartă, neroditoare. Creştinul a cărui soartă este să-şi petreacă şi să-şi încheie viaţa în lume trebuie să-i citească pe Sfinţii Părinţi care au scris pentru toţi creştinii. Asemenea scriitori sunt Sfântul Ioan Gură de Aur, Dimitrie al Rostovului, Tihon din Zadonsk, Nichifor al Astrahanului, Gheorghe Zăvorâtul. Ce arenă bogată pentru citit! Ce bogată păşune duhovnicească, pe care se pot hrăni până la saţ şi îngrăşare cuvântătoarele oi ale lui Hristos!

 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 65-66)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Este timpul sa ne gandim, sa ne gandim temeinic la ceea ce este esential, vesnic!

Vizualizari: 402

Id: 12463

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.