www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Experienta de viata se imprima in fiinta noastra

Experienta de viata se imprima in fiinta noastra

Căutând să afle cât mai adânc tainele vieţii umane, oamenii de ştiinţă au descoperit că, în alcătuirea cea mai lăuntrică a omului, materia se prezintă în forma unui fir, un cromozom lung de vreo 2500 km! De-a lungul acestui fir, din loc în loc, se află nişte semne caracteris­tice, nişte îngroşări, despre care s-a descoperit că reprezintă, pe de o parte, moştenirea ereditară cu care se naşte omul, iar pe de alta, înregistrarea întregii experienţe personale a omului. Astfel, tot ce face omul, tot ce simte, tot ce gândeşte lasă un semn pe acest fir, se înscrie pe el ca pe o bandă magnetică. Or, trupul omenesc este alcătuit din multe miliarde de celule şi în fiecare celulă se află câte două fire de acest fel. Deci viaţa și experienţa omului se înscriu pe fiecare părticică a fiinţei lui, în adâncul alcătuirii lui, ca într-o carte. Un gând frumos, o faptă bună, o rugăciune fierbinte, un gest binevoitor lasă urme pe fiecare din miliardele de cromozomi care alcătuiesc făptura lui: schimbă, înfrumuseţează. Un sentiment de ură, o izbucnire de mânie, un cuvânt jignitor se înscriu de asemenea și întreaga alcătuire a omului se degradează, se urâțește.

Concluzia? Noi înșine suntem cartea și tot noi cei care scriem în carte. Mare taină a fiinţei omenești se descoperă aici!

La Înfricoşata Judecată „se vor deschide cărţile”, adică cele scrise în taină, zi de zi, clipă de clipă, de-a lungul vieţii sale, vor ieși la iveală și vor fi văzute de toată lumea.

(Ieromonah Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 95-96)

Categoria: Articole

Cautare:

Experienta de viata se imprima in fiinta noastra

Vizualizari: 682

Id: 6306

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.