www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Facand un pas spre Dumnezeu, El face o suta inspre noi

Facand un pas spre Dumnezeu, El face o suta inspre noi

Ca un nobil mărinimos, discret, modest, curajos, elegant și demn în purtări, spontan și darnic în relațiile cu ceilalți ni se înfățișează Domnul nostru. E bine să știm, deducând, din Parabola fiului risipitor, că, dacă noi facem un pas către El, El face o sută înspre noi. E oricând gata să ne ierte, să ne cadă pe grumaz, să dea uitării rătăcirile, neroziile și înstrăinările noastre, să se bucure de întoarcerea păcătosului cu o bucurie nu mai puțin simplă, sinceră naivă decât a păstorului care-și află oaia pierdută ori a femeii care-și găsește drahma răzlețită în casă. Aceasta ne dă curaj și nădejde (!), deoarece constatăm că Domnul nostru nu-i un socotitor nemilos, un contabil strașnic, un spirit dur și mărunt, un aprig ținător de minte al răului. Întocmai ca tatăl din Parabola fiului risipitor, e la orice oră din noapte și din zi dispus să ne primească, să ierte, să uite și, prin urmare, să Se bucure și să Se veselească.

Amănuntul e deosebit de important: nu numai că iartă, dar fapta aceasta bună pe care o săvârșește fără a sta mult pe gânduri Îi este prilej de bucurie și Lui. Tatăl, adică Domnul, Se bucură nu numai pentru că a fost găsit cel pierdut și a înviat cel mort și nu doar pentru beneficiarul actului Său de clemență. Se bucură și de bucuria pricinuită, se veselește odată cu omul căit; ba, poate și mai mult decât aceasta și găsește că-i nimerit să serbeze fără de zgârcenie și de falsă pudoare blagoslovitul eveniment… nu ni se cere altceva decât să ne întoarcem la El: fără teamă, fără îndoială, cu nădejde și încredere: cina e gata, ușile-s deschise, vițelul e mult și gras, totu-i frumos rânduit. Să avem numai haină de nuntă, altfel spus: căință și credință. Atâta doar să avem! cu o singură vorbă - aidoma buretelui care curăță tabla neagră ori gumei care șterge scrisul de pe hârtie - Hristos desființează întregul nostru trecut, oricât ar fi de întunecat și de murdar.

(Părintele Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999, p. 198)

Categoria: Articole

Cautare:

Facand un pas spre Dumnezeu, El face o suta inspre noi

Vizualizari: 595

Id: 17426

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.