www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Firea omeneasca – intre bogatia virtutilor si ispita patimilor

Firea omeneasca – intre bogatia virtutilor si ispita patimilor

Lupta creştinilor cu şarpele cel vechi, cu satana, a fost îngăduită de Dreptul, Sfântul, Preaînţeleptul, Atoateştiutorul Dumnezeu, ca să stârnească pornirile şi năzuinţele şi simţămintele ce zac în adâncul fiinţei omeneşti, ale recunoştinţei şi dragostei faţă de El, ale răbdării şi dăruirii, iar pe de altă parte ca să dea în vileag patimile inimii omeneşti. Aduceți-vă aminte cu câtă bucurie, săltare, cu ce desăvârşită încredinţare în voia lui Dumnezeu şi cu câtă recunoştinţă faţă de El au mers creştinii la toate felurile de chinuri nesfârșit de crunte și felurite, au mers toți sfinţii, şi ce cununi s-au învrednicit a primi de la Dumnezeu!

Cât de bogată în virtute e firea omenească – într-adevăr după asemănarea lui Dumnezeu! Dar și cât de vicleană și rea e uneori! Toate aceste simţăminte, năzuinţe, porniri şi puteri ar rămâne nedescoperite în adâncul fiinţei omeneşti, dacă n-ar fi îngăduite ispite, prigoane, necazuri şi nevoi. Să dăm mulţumită lui Dumnezeu, care în acest chip a purtat şi poartă de grijă neamului omenesc, pe care El îl ştie mai bine decât noi toţi, fiind Făcătorul lui.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, pp. 75-76)






Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Firea omeneasca – intre bogatia virtutilor si ispita patimilor

Vizualizari: 619

Id: 5749

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.