www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Implicarea in „lucrurile lumii”

Implicarea in „lucrurile lumii”

A se interesa cineva acum şi a se nelinişti de situaţia în care se află naţiunea noastră este o mărturisire, pentru că statul s-a pus rău cu legea dumnezeiască. Votează legi care sunt împortiva lui Dumnezeu. Sunt şi unii indiferenţi, care nu cred nici în legislaţia Bisericii, nu admit nici naţiunea şi, ca să aibă conştiinţa împăcată spun: „Sfântul Apostol Pavel zice să nu te interesezi de lucrurile lumii”, şi astfel stau nepăsători. Dar Sfântul Apostol Pavel la altceva s-a referit. Pe vremea aceea stăpânirea o aveau neamurile idolatre. Unii s-au desprins din stat şi au crezut în Hristos. Unora ca acestora Sfântul Apostol Pavel le spunea: Să nu vă ocupaţi cu lucrurile lumii, ca să se deosebească de lume, pentru că toată lumea era idolatră. Dar din clipa când marele Constantin a luat stăpânirea şi a împărăţit creştinismul, s-a creat încet-încet marea tradiţie creştină, cu biserici, mănăstiri, artă, tipicul cultului etc. Avem aşadar responsabilitate să le păstrăm pe toate acestea şi să nu lăsăm pe vrăjmaşii Bisericii să le strice.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 23)    

Categoria: Articole

Cautare:

Implicarea in „lucrurile lumii”

Vizualizari: 619

Id: 21144

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.