www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Influenta gandurilor in familie

Influenta gandurilor in familie

Vedeţi voi înşivă cum în familie făurim înţelegere sau facem dezbinare după cum ne sânt gândurile şi dorinţele. Dacă stăpânul casei este copleşit de griji, gânduri sau de vreo greutate, prin acestea el pricinuieste tulburare nu numai lui, ci şi întregii sale familii. Toţi cei ai casei sânt mâhniţi, nu au pace, nici mângâiere. El, ca stăpân al casei, trebuie să răspândească bunătate şi să o împărtăşească tuturor celorlalţi din casă. Aşa sântem noi, “aparat cugetător.”

Eu, la vremea mea, nu am ştiut că omului nu îi este îngăduit să îşi necinstească părinţii, nici pe cei trupeşti, nici pe cei duhovniceşti. Nu ne este îngăduit să îi vătămăm prin cugetele noastre. La vremea mea nu pricepeam că defăimarea are urmări grele pentru noi toţi. Am avut mult de suferit din pricină că l-am defăimat pe tatăl meu prin gândurile mele, iar acum nu mă mai pot pocăi pentru asta. Tatăl meu era un om paşnic, liniştit, blând, de o bunătate nemaipomenită. Niciodată în viaţa lui nu a fost bolnav, căci a avut întotdeauna pace lăuntrică, iar organele lucrau fără împovărare. Şi-a privit întreaga viaţă ca pe un spectacol. Nu se simţea jignit dacă cineva îl ocăra, era paşnic şi liniştit.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița,  Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața,  traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 2006, pp. 56-57)

Categoria: Articole

Cautare:

Influenta gandurilor in familie

Vizualizari: 589

Id: 21342

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.