www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Iubirea trupeasca si iubirea duhovniceasca

Iubirea trupeasca si iubirea duhovniceasca

Toate faptele noastre faţă de aproapele, bune şi rele, Domnul o să le judece ca şi cum le vom fi făcut faţă de El Însuşi (v. Matei 25, 34-36). Domnul a cuprins toată Legea în aceste două porunci: iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele. Iubirea este legătura desăvârşirii (Col. 3, 14), a zis apostolul. Dacă aşa stau lucrurile, pentru ce sabia, pentru ce vrăjmăşia şi dezbinarea? Pentru că Dumnezeu leapădă iubirea trupească, iubirea pe care a cunoscut-o Adam după cădere: El primeşte doar iubirea duhovnicească, pe care a arătat-o lumii Noul Adam, Domnul nostru Iisus Hristos. Noi suntem datori să iubim aşa cum iubeşte El: iubirea vechiului Adam, celui căzut, este un fruct oprit în Raiul Noului Testament. Ea este plină de porniri, de închipuire, este schimbătoare, împătimită, iubeşte zidirea în afara lui Dumnezeu. Dumnezeu este scos cu totul din legăturile iubirii acesteia; chemaţi sunt să ia parte la ea păcatul şi satana.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 188-189)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Iubirea trupeasca si iubirea duhovniceasca

Vizualizari: 673

Id: 9988

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.