Lectie de modestie si trezire la realitate

Jilava, mai-iunie 1960 Starea de euforie şi recunoştinţă de după Botez mă îmboldeşte să caut prilejuri de a face binele şi a mă arăta cât mai prevenitor, serviabil, fără cusur. Şi cât de bucuros mă simt că-s atât de liniştit şi de indiferent faţă de micimile şi deşertăciunile din jur! Prima lecţie de modestie şi trezire la realitate mi-o însuşesc în celula unde am fost transferat după ieşirea din cea în care am primit Botezul. Fereastra e bătută în scânduri, dar sus e un pătrat mic neacoperit. Pe acesta îl putem ţine închis sau deschis. În principiu este interzis a te apropia la mai mult de doi metri de fereastră, dar unii gardieni se fac că nu văd şi în camera aceasta suntem lăsaţi a manipula pătrăţelul după voie. Jumătate din cameră doreşte să-l ţină închis. (Vreţi să ne omorâţi? Trage dom'le, e un curent ucigător!) Cealaltă jumătate susţine să fie deschis. (Vreţi să ne omorâţi? Ne sufocăm dom'le, e o căldură de moarte.) Ce minunată ocazie de a-mi arăta mărinimia, blândeţea şi detaşarea. Zic: cum vreţi, mi-este egal, nu mă pronunţ. Pe loc se realizează unanimitatea celulei, care mă duşmăneşte. Din toate părţile se aude: ce, vrei să te pui bine cu toată lumea? Vrei să fii şi-n car şi-n căruţă, şi cu slănină-n pod şi cu porcu-n coteţ, nu-ţi merge, ori cu carne ori cu brînză... Ura e generală, a ţâşnit spontan şi sincer. Modestie, băiete! Ia-o încet. Nu sunt nici şase luni de când ai intrat la puşcărie şi nici două de când te-ai botezat şi te şi crezi Simeon Stâlpnicul! Mai uşor cu nepărtinirea şi dispreţul faţă de mărunţişuri. Îmi trebuie câteva zile ca să înţeleg. Votez cuminte pentru fereastra deschisă. Toate se potolesc ca prin farmec. Jos de pe capră, jos de pe stâlp, tombé de la branche („căzut de pe cracă”). (Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 260-261)

Categoria: Articole

Cautare: