www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Mantuirea se savarseste atat prin dumnezeiescul har, cat si prin conlucrarea omului

Mantuirea se savarseste atat prin dumnezeiescul har, cat si prin conlucrarea omului

Cei ce cugetă că omul poate să fie mântuit numai prin harul lui Dumnezeu sau numai prin propria lui voinţă, fară dumnezeiescul har, se înşală, fiindcă harul, după cum am arătat, nu mântuieşte decât pe cei care se pocăiesc şi se întorc la Domnul. Or, voinţa fară har este insuficientă pentru mântuire, fiindcă nu poate omul să se îndrepte pe sine către Dumnezeu. Dar neputinţa acestuia se vădeşte deja din multele veacuri ale robiei lui faţă de păcat şi din stăpânirea diavolului asupra lui, în care a rămas supus fară de voie, şi din pricina căreia până astăzi suspină şi din care nu a putut să îl elibereze nici dezvoltarea sau evoluţia lui, nici înţelepciunea, nici orice altceva. În puterea voinţei omeneşti ca singura potrivită pentru mântuire a crezut mai întâi Pelaghie, la începuturile secolului al V-lea, şi cei care i-au urmat lui, pelagienii. Iar în puterea dumnezeiescului har ca singura care îl poate mântui pe om au crezut doi însemnaţi părinţi ai Bisericii Apusene, Fericitul Augustin şi Fericitul Ieronim care, căutând contrazicerea învăţăturii eretice a lui Pelaghie, au căzut în extrema opusă. Dar Biserica sobornicească, alegând calea de mijloc, a combătut ambele erezii şi a statornicit prin dogmă că „mântuirea se săvârşeşte atât prin dumnezeiescul har, cât şi prin conlucrarea omului”. 

(Sfântul Nectarie de EghinaDespre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 64)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Mantuirea se savarseste atat prin dumnezeiescul har, cat si prin conlucrarea omului

Vizualizari: 639

Id: 14643

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.