Mare indraz­neala este curatia!

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Mare indraz­neala este curatia!

Odinioară, doi fraţi s-au tocmit şi s-au făcut călugări; şi, dacă au sporit, au socotit între dânşii să zidească două chilii, departe una de alta; şi aşa fiecare s-a dus de sineşi singur pentru liniştire; şi au trecut mulţi ani şi ei nu s-au văzut unul cu altul, pentru că niciunul nu ieşea din chilia sa. Şi s-a întâmplat ca unul dintr-înşii să se îmbol­năvească; şi au venit Părinţii ca să-l cercete­ze pe el, şi uneori era în uimire (cădea în ecstaz), iar alteori se deştepta. Şi îl întrebau pe dânsul, zicând: „Ce ai văzut?” Iar el a zis: „Am văzut îngeri ai lui Dumnezeu venind, care m-au luat pe mine şi pe fratele meu şi ne-au dus în cer, şi ne-au întâmpinat pe noi puterile cele potrivnice, şi erau mulţimi nenumărate şi înfricoşătoare la chip şi, ostenindu-se, n-au putut asupra noastră. Şi a fost că, dacă am trecut noi, au început să zică: Mare îndrăz­neală este curăţia!” Şi, acestea zicând fratele, a adormit. Şi, văzând părinţii, au trimis un frate ca să spună fratelui său că a adormit. Şi, mergând, l-au aflat şi pe dânsul adormit, şi s-au minunat, slăvind pe Dumnezeu.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 62)

Categoria: Articole

Cautare:

Mare indraz­neala este curatia!

Vizualizari: 193

Id: 17844

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.