www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

„Mareste sufletul meu pe Domnul” (Luca 1, 46)

„Mareste sufletul meu pe Domnul” (Luca 1, 46)

Cu trei lucruri a mărit Fecioara Maria pe Domnul: întâi cu gândurile cele înalte şi vrednice măririi lui Dumnezeu. Pentru că dânsa, în toată viaţa sa,şi mai ales în intervalul acela de doisprezece ani în care a petrecut în Sfânta Sfintelor, de altceva nu s-a preocupat şi spre altceva nu s-a dăruit fără numai contemplaţiei lui Dumnezeu sau, mai bine zis, vederii lui Dumnezeu. Căci a fost mai presus decât toate contemplările obişnuite ale lui Dumnezeu, mai presus de lucrurile cele pământeşti şi deasupra tuturor simţurilor şi cunoştinţelor şi, mai mult de atât, mai presus decât toate puterile sufleteşti şi ale simţirii, închipuirii şi slavei, şi decât feluritele creaţii ale gândului. […]

În al doilea rând, a mărit Fecioara pe Domnul cu cuvinte măreţe, cu cuvinte înalte ce se cuvin măreţiei dumnezeieşti, pentru că toată viaţa ei nu a fost altceva decât o slavoslovie a lui Dumnezeu, şi în gura ei nu s-au găsit altceva decât măririle, înălţarea şi slava lui Dumnezeu, aşa încât glasul şi cuvântul ei au fost totdeauna slăvind, după cum zice David: „Cu măreţie, dar mai ales cu cuvintele acestei cântări a mărit Fecioara pe Domnul pentru că Îl numeşte pe El „Puternic” şi „Atotputernic” şi pentru că cheamă numele Lui „Sfânt” şi „Preasfânt”; deoarece invocă mila Lui, care se varsă peste toate neamurile oamenilor şi pentru că Îl mărturiseşte pe El, ca fiind Cel ce pogoară pe cei mândri şi vinovaţi şi înalţă pe cei smeriţi, săturând pe cei flămânzi, alungând pe cei ce s-au îmbogăţit pe seama altora, mântuind pe Israel şi împlinind cele făgăduite faţă de Avraam şi seminţia sa. Căci toate acestea măresc pe Domnul şi slava şi stăpânirea Lui.

În al treilea rând, şi cel din urmă, a mărit Fecioara pe Domnul cu lucruri mari, înalte şi vrednice de măreţia dumnezeiască, pentru că ea, cu viaţa ei nepământească şi asemănătoare îngerilor, trăind doisprezece ani împliniţi în Sfânta Sfintelor, într-o curăţenie înaltă şi fără asemănare, s-a învrednicit să fie Maica Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu; dar  care cine poate să grăiască cât de mult a mărit Fecioara pe Domnul şi cât a înălţat Stăpânirea şi Împărăţia Sa?

 

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Grădina darurilor – Tâlcuire la Cântarea Maicii Domnului, Editura Sophia, 1998,  pp. 9-12)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

„Mareste sufletul meu pe Domnul” (Luca 1, 46)

Vizualizari: 906

Id: 9444

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.