www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Mi-e sete!

Mi-e sete!

De ce îi va fi fost sete lui Iisus, când a venit la fântâna lui Iacob? Era însetat de mântuirea sufletului samarinencii. Şi acum ar vrea să mântuiască orice suflet. Ați încercat vreodată măcar o infimă parte din această sete? Ceea ce aţi primit de la Domnul v-a trezit râvna de mântuire a altora? Dacă nu, nu vor fi murit oare în voi darurile lui Dumnezeu?

Venise vremea când Hristos urma să fie dus pe Golgota, întins pe cruce, supus la chinuri grozave. Atunci sufletul i-a fost cuprins de o sete nesfârşită, chinuitoare şi, „ca să se pli­nească Scriptura”, a zis „Mi-e sete”. Ostaşii care erau aco­lo au pus în vârful unei trestii de isop un burete îmbibat cu oţet, ducându-L la gură. Iar după ce a luat oţetul, Iisus a zis: „Săvârşitu-s-a!” (Ioan 19, 28-30). Pe cruce Iisus era însetat de mântuirea lumii întregi. Acolo Hristos devine pentru noi jertfa pentru păcat, „pentru ca-ntru El să devenim noi drep­tate a lui Dumnezeu” (II Corinteni 5, 21).

Suferim noi oare de sete alături de Hristos, suntem lân­gă El cu sufletul sau îi dăm să bea oţet?

Nu-i daţi Domnului băutură trezită, sălcie, o părticică insipidă, in­coloră din fiinţa voastră. Daţi-I tot ce aveţi, tot ce-i mai bun, daţi-I din vinul tare al puterii voastre, ce ne poate apropia şi lega unii de alţii. Daţi-I tot ce v-a dat şi vouă Dumnezeu!

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 340)

Categoria: Articole

Cautare:

Mi-e sete!

Vizualizari: 803

Id: 23403

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.