www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Minunile de fiecare zi, din lumea larga si din noi insine

Minunile de fiecare zi, din lumea larga si din noi insine

Ca şi în univers, Dumnezeu lucrează mari minuni în sufletul şi în trupul omului. Transformarea mâncării, băuturii şi aerului ce-l respirăm, în sânge curat ‒ un om sănătos are cam 5 kg sânge; având în fiecare milimetru cub aproximativ cinci milioane de globule roşii. Globulele din sângele unui om sănătos, normal, înşirate una lângă alta, s-a calculat de oameni învăţaţi că ar forma un fir de o lungime imensă, cu care s-ar putea încinge globul pământesc de vreo trei ori ‒, în carne, în nervi, în vene şi în felurite organe digestive, respiratorii, circulatorii, arată pe Dumnezeu, Care veşnic lucrează tainic în om.

Cele cinci simţuri: văzul, auzul, mirosul, gustul, pipăitul, cu minunatele lucrări ale creierului şi corpului omenesc, arată tainic minunata lucrare a lui Dumnezeu în om. Lucrările minunate pe care Dumnezeu le lucrează în mare, cu exactitate ‒ în univers sau în lumea mare, cum se mai zice ‒ le lucrează aidoma şi în mic, în fiecare om sănătos ‒ căruia i se mai zice şi lume mică.

(Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 15)

Categoria: Articole

Cautare:

Minunile de fiecare zi, din lumea larga si din noi insine

Vizualizari: 589

Id: 4417

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.