Misiunea incomensurabila a Mantuitorului

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Misiunea incomensurabila a Mantuitorului

Atât de adânc, puternic, pierzător s-a stricat şi s-a spurcat neamul omenesc prin păcatul strămoşesc, că pentru curăţirea şi înnoirea lui a fost nevoie de un mijloc cu totul neobişnuit si cu putinţă numai în bunele, dreptele şi preaînțeleptele judecăţi ale lui Dumnezeu: solia pe pământ a Însuşi Făcătorului făpturii, a Fiului lui Dumnezeu Celui Unul-Născut, întruparea şi înomenirea şi vieţuirea Lui pe pământ în nedespărţită îmbinare a celor două firi, cea dumnezeiască şi cea omenească, Botezul Lui, al Celui fără de păcat, în Iordan spre curăţirea şi sfinţirea firii omeneşti spurcate de duhurile rele şi de patimi, ca şi spre dăruirea în folosul oamenilor a băii de taină a celei de-a doua naşteri, înfierarea patimilor omeneşti (ale cărturarilor, fariseilor, saducheilor, ale lui Irod şi celorlalţi), săvârşirea de minuni nenumărate, care arată stăpânirea Lui cea dumnezeiască şi atotputernică asupra făpturii. A fost nevoie să împlinească cu firea Sa cea omenească toată dreptatea şi prin aceasta să mulţumească dreptatea veşnică şi desăvârşită a Tatălui Ceresc; a fost nevoie de patimile Lui cele fără de vină pentru neamul omenesc cel nemăsurat de vinovat; a fost nevoie de aşezământul Cinei celei de taină, care este împărtăşirea cu preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine ale Trupului şi Sângelui Lui, prin care sunt îndepărtate necurăţia şi stricăciunea firii noastre şi este adusă sfinţenia Dumnezeirii în firea noastră; a fost nevoie de moartea Lui cea atotrăscumpărătoare pentru noi şi de biruinţa asupra morţii, ai cărei robi erau toţi oamenii; a fost nevoie de învierea Lui din morţi cea purtătoare de biruinţă şi de darul învierii făcut întregului neam omenesc celui stricat şi înghiţit de moarte; în fine, a fost nevoie de înălţarea la cer cu sufletul şi cu trupul nostru şi de primirea de la Tatăl, după omenitate, a stăpânirii peste întreaga lume, asupra cerului şi pământului, precum a zis El Însuşi: Datu-s-a toată puterea în cer şi pe pământ (Mt. 28,18).

(Sfântul Ioan de KronstadtDespre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, p. 25-26)




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Misiunea incomensurabila a Mantuitorului

Vizualizari: 211

Id: 17779

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Invitatie colaborare

Cei doritori sa participe la dezvoltarea acestui site sunt rugati ne contactaze prin formularul de contact sau la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.