www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Muntele Athos – locul Maicii Domnului

Muntele Athos – locul Maicii Domnului

Mi-ai scris că ai avut un vis în care se făcea că te găseai în muntele Athos, culegând un buchet mare de trandafiri binemirositori. Prin aceste flori putem înţelege scrierile sfinte ale acelor bărbaţi cuvioşi, care, vieţuind acolo şi în alte părţi, au împlinit cu fapta poruncile şi cuvintele Domnului şi, din dragoste pentru noi, ne-au lăsat poveţele lor mântuitoare, ca şi noi neputincioşii să sorbim din ele şi să le culegem ca pe nişte flori frumos mirositoare, îndulcindu-ne gâtlejul cel duhovnicesc de scârbele cu care ne adapă potrivnicul. Tânărul călugăr pe care l-ai văzut în vis ieşind dintr-o biserică athonită poate însemna îngerul tău păzitor. Iată de ce cuvintele spuse de acesta: „Te poţi plimba pe-aici, dar, vezi, să nu te preocupe deşartele gânduri lumeşti, ci rosteşte în minte rugăciunea”, nu trebuie uitate, ci împlinite.

Muntele Athos se mai numeşte şi locul Maicii Domnului. Iată de ce visul pe care l-ai avut mai poate însemna şi faptul că, dacă vrei să fii şi tu [adică inima ta] loc al Maicii Domnului, trebuie să urmezi vieţii şi poveţelor acelora care şi-au dobândit mântuirea în Munte, sub acoperământul Maicii Domnului. Aceasta îţi arată şi cuvintele spuse ţie de monahul ce ieşea din biserică: „Te poţi plimba pe-aici, dar, vezi, să nu te preocupe gândurile deşarte lumeşti, ci rosteşte în minte rugăciunea”. Să faci astfel şi la cântarea de psalmi, şi în timpul altor rugăciuni pe care le citeşti. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 13)




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Muntele Athos – locul Maicii Domnului

Vizualizari: 659

Id: 16614

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.