Nepatimirea presupune si dobandirea virtutilor

Dar, ne previne Sfântul Teognost: „Chiar dacă ai îndeplini toată făptuirea, să nu te încrezi în tine, socotind că ai ajuns la nepătimire.”

Urmând tradiţia Bisericii, Sfântul Ioan Scărarul explică: „Între cei care s-au eliberat de patimi, sunt unii care au realizat acest lucru mult mai desăvârşit decât alţii. Astfel, pe când unii urăsc cu putere păcatele, alţii au o dorinţă nepotolită de a se îmbogăţi în virtuţi.” Prin urmare, nepătimirea nu este numai un lucru negativ, ci şi unul pozitiv, întrucât presupune dobândirea virtuţilor, ceea ce este lucrarea Duhului Sfânt.

Cuviosul Nichita Stithatul consideră că nepătimirea este de două feluri: „Nepătimirea primă se iveşte în cei sârguincioşi la sfârşitul înţelepciunii prin fapte. Ea sporind în chip felurit prin ostenelile nevoinţei celei după lege, omoară patimile, opreşte pornirile păcătoase ale trupului şi mişcă puterile sufletului spre ceea ce e potrivit cu firea, iar mintea o readuce la cugetarea cu înţelepciune la cele dumnezeieşti. A doua nepătimire, care e mai desăvârşită, se iveşte în chip înţelept la începutul contemplaţiei naturale. Aceasta, înălţându-se de la liniştea duhovnicească a gândurilor din minte la starea de pace a minţii, o face pe aceasta atotstrăvăzătoare şi atotînaintevăzătoare: atotstrăvăzătoare în lucrurile dumnezeieşti, în vederile celor mai bune şi în descoperirea tainelor lui Dumnezeu, şi atotînaintevăzătoare în lucrările omeneşti, care vin de departe şi au să se întâmple în viitor.”

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 346-347)

Categoria: Articole

Cautare: