www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Nu trebuie sa te descurajezi!

Nu trebuie sa te descurajezi!

Nu te întrista şi nu te tulbura pentru că ţi-a devenit viaţa mai grea! Nu se poate ca tânărul să călătorească pe marea învolburată a patimilor fără emoţii şi frică la gândul pieirii care-l ameninţă în fiecare ceas. Însă toate acestea sunt trecătoare: furtuna se va potoli, soarele va străluci şi vom ajunge pe insuliţa cea liniştită şi veşnic verde. Trebuie numai să răbdăm!

Nu trebuie să te descurajezi. Căci fără ispite nu poţi trăi: Cine este omul ca să trăiască şi să nu vadă moartea (Psalm 88: 47), adică ispitele? Ispita îi este dragă celui care lucrează răbdarea, iar răbdarea este o artă. Dacă nu ar exista ispitele, am rămâne proşti, bădărani. Să ne învinuim pe noi în nenorocirile noastre, nu pe ceilalţi.

Libertatea fiinţelor raţionale întotdeauna a fost ispitită, şi este ispitită şi acum, şi va fi ispitită până când se va întări în bine. Pentru că fără ispite binele nu există cu adevărat. Fiecare creştin este ispitit prin ceva: unul prin sărăcie, altul prin boală, altul prin diferite gânduri rele, altul printr-o nenorocire sau înjosire, iar altul prin diferite neînţelegeri. Şi astfel se încearcă tăria credinţei, nădejdea şi dragostea de Dumnezeu.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 70-71)

Categoria: Articole

Cautare:

Nu trebuie sa te descurajezi!

Vizualizari: 602

Id: 20552

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.