www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Oricat ai lucra raul, tot te vei smeri

Oricat ai lucra raul, tot te vei smeri

Chiar înţelepciunea, şi priceperea, care par cele mai mari şi mai trainice bunuri pe care le au oamenii, sunt şi ele zadarnice, că îngâmfă şi dau omului o înălţime neadevărată; sunt o nimica dacă le lipseşte înţelepciunea dată de Dumnezeu. Diavolul a fost isteţ şi ascuţit la minte, dar n-a reuşit cu isteţimea lui îndreptată împotriva omului; ceea ce meşteşugea împotriva omului, a meşteşugit, fără să-şi dea seama, împotriva lui. N-a păgubit atât pe om, pe care nădăjduia să-l înstrăineze de Dumnezeu şi de viaţa veşnică, cât s-a trădat pe sine însuşi, că s-a depărtat de Dumnezeu şi a fost osândit la moarte veşnică. Diavolul a fost prins şi în cursa întinsă Domnului: a fost răstignit el, deşi se aştepta să-L răstignească pe Domnul; a murit el, deşi nădăjduia să-L nimicească prin moarte pe Domnul. Dacă, deci, stăpânitorul lumii (Ioan 12,31), întâiul, marele şi nevăzutul maestru al înţelepciunii lumeşti, este prins în propriile dibăcii ale minţii sale şi ajunge de săvârşeşte cea mai mare nebunie, cu mult mai mult ucenicii, imitatorii lui, chiar de-ar născoci cu mintea lor nenumărate dibăcii, „ajung nebuni, zicând că sunt înţelepţi” (Romani 1, 22).

(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2004, pp. 321-322)

Categoria: Articole

Cautare:

Oricat ai lucra raul, tot te vei smeri

Vizualizari: 668

Id: 24155

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.