Osteneste-te, osteneste-te cu lupta cea buna!

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Osteneste-te, osteneste-te cu lupta cea buna!

Acum am ajuns şi eu bătrân şi bolnav şi sufăr de vreun an de zile de o boală nevindecabilă la intestinul gros, ce apare la mulţi bătrâni. Doctorii au spus că e mai bine să nu se opereze, că se va opri, dar că nădejdea de viaţă cu ea nu poate depăşi trei ani. Iată, mă apropii de clipa plecării!

În aceste momente, când, prin harul Domnului, încă mă simt bine, doresc a-ţi trimite DRAGOSTEA şi bucuria mea că ai apucat-o pe calea iubirii de sfinţenie şi pe calea iubirii de feciorie. Nu ştii ce inimă de prunc capătă cel ce merge până la capăt pe această cale. Nu ştii ce cuminte, ce nevinovat se face, ca un prunc abia născut. Nu e o cale uşoară, e plină cu multe ispite, dar dacă inima ta ARDE cu focul pe care Domnul Hristos a zis că ar vrea să fie aprins, ţi se va părea UŞOR.

Cândva l-am cunoscut şi pe Sfântul Luca, Vlădica - doctor. Un om mare în faţa lui Dumnezeu, cu inima milosârdă, cu multă dragoste şi care, în nevrednicia mea, mi-a încredinţat câteva din gândurile sale. Am şi acum o cruciuliţă pe care o purta în exil şi o punea seara, înainte de somn, sub cap şi pe care mi-a dat-o. Eram ca tine atunci, tânăr şi sănătos, inima mea dulce.

Fiul meu, eu nu mai am mult de petrecut în această lume deşartă şi trecătoare ca un vis. De aceea îţi spun: Osteneşte-te! Osteneşte-te cu lupta cea bună şi nu te lăsa furat de plăcerile cu care, de obicei, se îndulcesc cei ce au o mentalitate mirenească.

Chiar dacă acum trăieşti între oameni, treci printr-înşii, ca odinioară Mântuitorul, când S-a strecurat prin mijlocul mulţimii ce voia să-L bată cu pietre. Nici ironiile, nici aluziile răutăcioase, nici tristeţea, nici meşteşugirile vrăjmaşului nu vor putea pe tine să te despartă de iubirea lui Dumnezeu.

Tu eşti frate de aproape cu părintele Filaret. Aşa eram şi eu cu un părinte rus, Timotei, care s-a mutat la Domnul acum patru ani. De atunci aştept şi eu să ne întâlnim acolo, în Împărăţia cea plină de lumină. L-am rugat ca, dacă are oareşicare îndrăzneală la Domnul, să-mi gătească şi mie loc. Fiul meu, fugi de tovărăşia cu cei cu apucături lumeşti şi fii cu pază în relaţiile tale cu ceilalţi, ca să nu se rănească inima ta. Când ai vreo tristeţe, aleargă la părintele duhovnic, pe care, socoteşte-l izvorul răcoririi tale, al stingerii setei şi a oricărei răutăţi.

Şi aş îndrăzni şi eu să-ţi spun, fii sigur că nu te uit pe tine, fiul meu. Poţi să-mi mai scrii şi mie, nu numai acestor părinţi români, şi eu prin ei, îţi voi răspunde. De braţele mele slăbite de bătrâneţe şi de boală, am să leg şi o rugăciune pentru mântuirea şi sfinţirea sufletului tău.

Totodată, şi tu alege, ca o albină, din ce te înconjoară, numai ceea ce te foloseşte duhovniceşte: o carte patristică, o cântare bisericească, o rugăciune. Mai ales, acea îndulcire a noastră cu „Doamne Iisuse”; albina nu alege murdăria şi gunoiul, ci fuge, le ocoleşte cu grijă.

Să ştii că eu pun mica mea dragoste, pentru ca să se întărească piciorul tău pe Scară. Acum eşti tânăr şi, mai cu seamă, ispitele vin din partea fetelor oamenilor. Domnul Dumnezeu să-ţi dăruiască sfială şi gingăşie, aşa cum era Preacurată Maica Sa, neprihănită şi curată de orişice gând rău.

Să nu-ţi fie teamă, în nici o clipă. Nădăjdu­ieşte, bucură-te, luptă-te lupta cea bună şi Domnul te va încununa cu ceea ce nu va vedea lumea, dar tu vei simţi şi din ochii tăi vor curge râuri de lacrimi, din iubirea cea mare pentru Cel Ce este Iubire, inima mea dulce.

Puteţi însă a trimite părinţilor vreo poză cu voi. Să fii cu inima alături de părintele Filaret şi să nu vă despartă nimic. Fiţi o inimă.

HRISTOS A ÎNVIAT!

P. Selafiil

(Părintele Selafiil, Bunelul meu din vecinicie - Scrisori din Siberia, Editura Cuvântul ortodox, București, 2013, pp. 13-15)

Categoria: Articole

Cautare:

Osteneste-te, osteneste-te cu lupta cea buna!

Vizualizari: 529

Id: 11426

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.