www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

PAPIAS :: Patristica

PAPIAS :: Patristica

Papias

Viata.

Avem informatii numeroase despre viata lui Papias, cu toate ca unele se contrazic. Papias a fost episcop al Bisericii din Hieropolis (in Frigia) si se bucura de reputatie. Era ucenicul Sf. Ioan, prieten al Sf. Policarp si om vechi. Eusebiu sustine ca Papias n-a vazut si n-a ascultat pe Apostoli, ci pe cunoscuti ai acestora. Ramane stabilit ca Papias a fost ucenicul Sf. Apostol Ioan si prietenul Sf. Policarp. El a avut legaturi si cu Sf. "Apostol" (diaconul) Filip si fiicele acestuia (profetese), care se asezasera la Hierapolis.

Eusebiu sustine ca Papias era un om ingust la minte, lucru sustinut de lucrarile sale.

Nasterea lui trebuie asezata in sec. I, stiind faptul ca Papias a ascultat pe Apostolul Ioan si alti ucenici ai Domnului. Lucrarea sa a fost scrisa pe la 125-130 - prin urmare, sfarsitul vietii lui poate fi plasat in prima jumatate a sec. II. Aceasta data poate explica si tovarasia lui cu Policarp. Cronica pascala relateaza ca Papias a suferit moarte martirica la Pergam - in acelasi timp, Sf. Policarp suferea moarte martirica la Smirna - stire confirmata de Fotie in "Biblioteca", cod. 232. Acest lucru nefiind cunoscut de autorii crestini vechi din generatiile imediat urmatoare, nu se poate preciza cu claritate.

Opera.

Acesta a scris o singura opera intitulata "Explicarea cuvintelor de invatatura ale Domnului", in cinci carti. Nu ni s-au pastrat decat cateva fragmente privitoare mai mult la probleme de introducere in Noul Testament.

Este primul tratat de exegeza biblica in literatura patristica. Foloseste maxim elementele Traditiei apostolice, pentru gasirea adevarului. Eusebiu noteaza ca Papias a strans unele parabole bizare, anumite invataturi ale Domnului si alte basme din traditie. Lucrul cel mai grav pe care i 1-a dat traditia, precizeaza Eusebiu, este hiliasmul. Intr-un fragment pastrat de Filip Sidetul, ne informeaza ca unii dintre cei inviati de Hristos din morti au trait pana in timpul domniei lui Adrian (fragm. XI).

Doctrina.

Exegeza - Papias este primul exeget al literaturii crestine. Din fragmentele pastrate reiese grija pentru adevar si pentru dragostea fata de Traditia apostolica.

Hiliasmul - eroarea fundamentala a lui Papias este, credinta ca dupa invierea mortilor se va instaura materialmente pe pamant imparatia de 1000 de ani a lui Hristos. Prin autoritatea vechimii lui, Papias i-a atras la aceasta eroare si pe altii.

Caracterizare.

Barbat apostolic, ucenic al Sf. Apostol Ioan, prieten al Sf. Policarp, iubitor al Traditiei apostolice orale mai mult decat al cartilor scrise, uneori dand interpretare realista limbajului simbolic al Apostolilor, Papias e - peste greselile lui exegetice si dogmatice - un martor pretios al epocii apostolice.

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.