www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Patimile si demonii adesea se ascund cu viclenie

Patimile si demonii adesea se ascund cu viclenie

Îl rog pe fiecare om care doreşte să aducă lui Dumnezeu adevărată pocăinţă să se păzească de vin, că el aţâţă toate patimile şi izgoneşte harul lui Dumnezeu din suflet. Nu te griji, iubite, de tihna trupului, cât trăieşti în această lume, şi niciodată să nu te încrezi în tine văzând că patimile tale s-au liniştit pentru o vreme - că patimile şi demonii adesea se ascund cu viclenie, doar-doar va lăsa omul grija de sufletul său, socotind că deja e curat de ele, iar apoi năvălesc pe neaşteptate asupra sărmanului suflet; şi dacă pun stăpânire pe el, îl înjosesc cu toate păcatele cu mai multă nemilostivire şi răutate ca la început.

Să stăm, deci, la dumnezeiasca strajă şi să luăm seama la noi înşine, săvârşind lucrarea noastră şi nevoindu-ne întru toată virtutea, ca să ne izbăvească pe noi de patimi. Ostenelile şi sudorile acestei scurte vieţi nu doar că ne păzesc de faptele rele, ci şi pregătesc cununi sufletului mai înainte de ieşirea lui din trup. Iubiţilor, să ne grijim de noi înşine, că vremea s-a scurtat, iar cel ce se îngrijeşte de lume nu se poate griji de suflet. Adu-ţi aminte de Dumnezeu, că are ochii îndreptaţi asupra ta orice ai face tu.

(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 71-72)

Categoria: Articole

Cautare:

Patimile si demonii adesea se ascund cu viclenie

Vizualizari: 660

Id: 13402

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.