www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Post dupa putinta fiecaruia

Post dupa putinta fiecaruia

„Dacă un om bolnav – spune Sfântul Vasile cel Mare – şi s-a uscat de vreo boală aşa de tare, încât îl întoarce altul pe pat, nu se poate întoarce singur, la acela se dezleagă în post să mănânce de dulce, dar nu carne, numai frupt alb”.

Nu acela este bolnav, care zice: „Nu-mi place varza şi fasolea; eu vreau mâncare, să-mi faci friptură!” Acela este cu toţi diavolii într-însul.

Acela este bolnav, care nu se poate întoarce şi dacă-i constatat de un doctor creştin, nu ateu sau sectant, care nu ştie ce-i legea creştină. Şi acel doctor creştin spune: „Acest om are nevoie de supraalimentaţie, că moare”. Numai atunci se dezleagă postul, să-i dai mâncare la acel bătrân şi bolnav. Nu aşa de capul nostru. Că-i bolnav, că nu-i place fasolea, nu-i place varza, nu-i place cartoful, dar îi place carnea, ouăle, vinul şi rachiul. Acela nu-i bolnav de boală, este bolnav de lăcomia pântecelui.

Ia ascultaţi! Dumnezeu ştie pe fiecare cât poate şi cât vrea. Şi Dumnezeu, care ştie putinţa fiecăruia, o să-i ceară socoteală după putinţă, nu după cum mint unii că nu pot. Că pe Hristos nu-L putem minţi.

Aţi auzit până unde străbate ştiinţa lui Dumnezeu? Întrebaţi-l pe marele Apostol Pavel: Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât toată sabia cea cu două tăişuri şi străbate – până unde? Nu până la despărţitea trupului de a sufletului, măcar că şi aceasta este unire negrăită – ci până la despărţirea duhului de a sufletului.

Cea mai subtilă şi mai înaltă şi mai tainică unire între Dumnezeu şi om este unirea duhului celui dintru noi cu Duhul lui Dumnezeu. „Acest duh este un dor gânditor – după dumnezeiescul Grigore Palama –, care stă în chip de raze de lumină în jurul inimii. Cu acesta ne deosebim de îngeri. Cu acesta omul este mai mare decât îngerii. Duhul din noi stă între mine şi între cuvânt, şi are în sine şi pe cuvânt şi pe minte. După cum în semnul Sfintei Treimi, Duhul Sfânt stă în mijloc şi are şi pe Tatăl şi pe Fiul, că-i de aceeaşi fiinţă, aşa este şi duhul acesta, aprinde mintea şi cuvântul omului şi se formează o treime.

Omul este icoana Sfintei Treimi pe pământ; este chipul şi asemănarea Lui, cum spune la Facere: Să facem om după chipul şi asemănarea noastră. Până acolo străbate ştiinţa Lui: ...până la despărţirea duhului de a sufletului.

(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 111-113)

Categoria: Articole

Cautare:

Post dupa putinta fiecaruia

Vizualizari: 714

Id: 15860

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.