www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Preotul - apostol al lui Dumnezeu

Preotul - apostol al lui Dumnezeu

Preotul, în calitate de apostol (trimis) al lui Dumnezeu, are obligaţia de a fi exemplu de credinţă şi trăire creştină. El trebuie să lupte din răsputeri pentru sfinţirea propriei persoane şi să-şi pună viaţa pentru credincioşii încredinţaţi lui de Dumnezeu spre păstorire, spre călăuzire pe calea mântuirii. Altfel, de ce a ales această cale? La hirotonia sa, în clipa punerii mâinilor episcopului pe capul său şi la pogorârea Duhului Sfânt asupra lui, tânărul aspirant la demnitatea preoţească trebuie să conştientizeze marea răspundere pe care şi-o asumă şi să ceară, ca de altfel, la fiecare Epicleză ulterioară, înţelepciune, dragoste şi smerenie, daruri şi virtuţi dumnezeieşti, absolut necesare pastoraţiei autentice.

În orice timp şi loc, preotul are datoria să-i înveţe pe credincioşi că fără împlinirea poruncilor dumnezeieşti, viaţa lor religioasă nu este decât o amăgire.

(Ieromonah Adrian Făgeţeanu, Ieromonah Mihail Stanciu, De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale? Un răspuns ortodox, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, p. 43)

Categoria: Articole

Cautare:

Preotul - apostol al lui Dumnezeu

Vizualizari: 587

Id: 12134

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.