Prezenta si lucrarea Cuvantului lui Dumnezeu in creatie :: Pr Dumitru Staniloae

www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugaciuni, filme, carti, conferinte ortodoxe

Prezenta si lucrarea Cuvantului lui Dumnezeu in creatie :: Pr Dumitru Staniloae

 


Persoana lui Iisus Hristos


Invatatura patristica despre prezenta si lucrarea Cuvantului lui Dumnezeu in creatie si in Vechiul Testament


1. Prezenta si lucrarea Cuvantului lui Dumnezeu in creatie


Logosul sau Cuvantul lui Dumnezeu a fost in lume de la inceputul ei pe de o parte prin ratiunile lucrurilor, care sunt chipuri create si sustinute de ratiunile Lui eterne, pe de alta, prin persoanele umane care in rationalitatea lor vie sunt chipurile ipostasului Lui Insusi, create cu scopul ca sa gandeasca ratiunile lucrurilor impreuna cu Ratiunea divina personala intr-un dialog cu Ea.


Ratiunile divine sunt nu numai sensuri ale bogatiei infinit de adanci a Logosului dumnezeiesc, ci si raze de viata divina si de putere ce iradiaza din oceanul de viata si de putere ipostaziat in Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, ca si in Tatal si in Duhul Sfant. Lucrurile create ca chipuri rationale ale acestor raze ce iradiaza in ele, sunt si ele de aceea unitati de putere si de viata. Ultimul lor substrat este energia care are in ea un sens sau o complexitate de sensuri si include tendintele unor indefinite interferari producatoare ale atator unitati legate intre ele. Lucrurile sunt chipurile create ale ratiunilor divine plasticizate, chipuri pline de putere si purtate de tendinta unor nenumarate referiri intre ele. In starea lor plasticizata se reflecta sensul, puterea si viata ratiunilor divine in unitatea lor din Logosul divin.


Dar pe cand lucrurile ca plasticizari ale chipurilor ratiunilor divine sunt create prin cuvintele poruncitoare ale Logosului divin, Care da acestor chipuri plasticizate caracterul unor unitati rationale gandite, proprii obiectelor, persoana umana implicand in ea toate persoanele umane e chemata la existenta ca un partener creat al Cuvantului lui Dumnezeu cel personal, ca un chip al Lui Insusi, pentru a gandi si ea, in calitate de subiect, ratiunile obiective ale lucrurilor impreuna cu Cuvantul dumnezeiesc, subiectul ganditor originar al lor. Persoanele umane sunt puse astfel intr-o relatie dialogica speciala cu persoana Cuvantului si cu persoanele semenilor. Fiecare om e un cuvant ganditor si in dialog cu Cuvantul personal dumnezeiesc si cu celelalte cuvinte personale umane; fiecare soarbe putere din Cuvantul dumnezeiesc, dar si din puterea lucrurilor, aduna ratiunile lor in gandirea sa si puterea lor in viata sa si le comunica altora si primeste de la ei comunicarea lor si prin aceasta adanceste legatura sa cu Logosul divin si intelegerea originii si sensului lor.


Creand lucrurile ca chipuri rationale ale ratiunilor Sale pentru persoanele create ca chipuri ale persoanei Sale aflate intr-o referire fata de Tatal si de Duhul Sfant, Cuvantul le-a adresat pe acestea oamenilor ca niste cuvinte rationale plasticizate. Ceea ce este plasticizarea fata de ratiunile Logosului, sau fata de chipurile acestor ratiuni, aceea este trupul omului fata de subiectul uman creat ca chip al Persoanei Logosului. Subiectul uman este invitat la o viata spiritual-materiala constienta in comuniune cu Logosul, e invitat sa adune in sine toate ratiunile create plasticizate, pentru ca in felul acesta sa aiba un continut de gandire si de viata comun cu Logosul dumnezeiesc.


Persoanele umane au fost chemate de Logosul divin la comuniunea cu Sine prin lumea lucrurilor create. Sfantul Maxim Marturisitorul zice in privinta aceasta: “Ascunzandu-Se pe Sine in mod tainic in ratiuni, Cuvantul Se ofera spre intelegere, in mod proportional, prin fiecare din lucrurile vazute, ca prin niste litere, intreg si deplin in toate si intreg si nemicsorat, Cel nediferentiat si mereu acelasi in cele diferentiate, Cel simplu si necompus in cele compuse, Cel fara inceput in cele supuse inceputului, Cel nevazut in cele vazute, Cel nepipait in cele pipaite… ca din toate acestea sa ne adune treptat la Sine pe noi, cei ce urmam Lui, unificandu-ne prin Duhul, si sa ne ridice la intelegerea Lui simpla si eliberata de alipirea la ele, concentrandu-ne pentru El in unirea cu El atata cat S-a diferentiat pe Sine prin coborarea cea pentru noi.”


Numai ca persoana Logosul poate fi inteles ca Unul, ca nevazut, ca Cel ce ni Se face cunoscut intreg prin orice ratiune plasticizata sau prin orice cuvant al Sau si prin toate la un loc, intrucat nici una nu poate sa stea de sine; si numai intrucat noi suntem subiecte intelegatoare, ni Se poate descoperi prin fiecare din aceste chipuri ale ratiunilor Sale si, prin toate la un loc, pe Sine intreg, ca persoana. Rationalitatea lucrurilor implica o persoana creatoare care le-a gandit si continua sa le gandeasca. Mai mult, orice rationalitate este o rationalitate interpersonala. In cazul lumii exista o prima persoana care le gandeste si le creeaza si altele carora le sunt adresate spre impreuna-gandire. Iar gandirea lor de catre noi inseamna ca noi, ca subiecte ganditoare, suntem dupa chipul Cuvantului, Care le-a gandit si le-a creat pentru un dialog cu noi. Subiectul uman e ratiunea personala ganditoare, creata intr-o corespondenta cu lucrurile gandite de Logosul dumnezeiesc dinainte de a le crea.


Logosul nu creeaza numai niste obiecte gandite, ci si niste subiecte aduse la existenta dupa chipul Sau ca subiect care sa le gandeasca intr-un dialog cu El. Punerea noastra in acest raport coincide cu aducerea noastra la existenta. Deci se poate spune ca insasi aceasta aducere a noastra la existenta coincide cu un raspuns al nostru la chemarea Lui, chiar daca la inceput nu ne dam seama de aceasta, sau chiar daca nu ne dam seama niciodata. Noi ne miscam spre existenta in baza unei chemari a noastre la existenta din partea Cuvantului. Venind la existenta, venim spre Cuvantul, singurul existent cu adevarat, atrasi de El din nimic, dar venim nu ca niste obiecte, ci ca niste subiecte, pentru care atragerea la existenta este in acelasi timp o chemare la un dialog etern cu El. Cuvantul isi da prin aceasta un alter-ego creat, sau o multime de alter-ego-uri. El da consistenta unui subiect, care e un fel de proiectie gandita si creata a Sa proprie.


Daca noi putem cunoaste si gandi lucrurile, este pentru ca ele sunt chipuri create plasticizate ale ratiunilor unei Ratiuni personale supreme. Daca le putem exprima prin cuvinte, este pentru ca sunt cuvinte plasticizate ale Cuvantului adresate noua, la nivelul nostru. Noi gandim rational si vorbim, pentru ca suntem parteneri ai Persoanei care este Ea Insasi Cuvantul personal si a pus in fata noastra gandirea Sa, sau chipul creat al gandirii Sale plasticizate, la nivelul ratiunii si al putintei noastre create de exprimare, cu o putere creatoare pe care noi nu o avem. Noi ne simtim manati sa adunam ratiunile lucrurilor in noi si sa le exprimam pentru ca prin ele ne realizam, pentru ca ele ne sunt adresate ca mijloace ale dialogului nostru cu Cuvantul lui Dumnezeu si de crestere a noastra in comuniune cu El.


Este imposibil de conceput ca aceasta rationalitate exprimabila a realitatii sa nu aiba un Subiect care a gandit-o si a exprimat-o creand-o si care continua sa o gandeasca si sa o exprime intr-o flexionare continuu noua, pentru subiectele create dupa chipul Lui. Este imposibil de conceput ca ele n-au fost exprimate ca ganduri rationale plasticizate pentru alte persoane create in acest scop. El a dat expresie plasticizata gandurilor Sale la nivelul nostru, ca subiecte create de El dupa chipul Lui. El le-a creat pentru noi ca noi sa realizam un acord cu El si intre noi, gandindu-le si exprimandu-le, impreuna cu El si intr-o impreuna-gandire a noastra, un acord care inseamna si o iubire. Dupa conceptia noastra, fara originea lumii intr-o Persoana suprema, fara intelegerea ei in scopul acestui dialog si acord al nostru cu ea, toata rationalitatea creatiei ar fi neinteleasa, ar fi o frantura de rationalitate fara rost, o rationalitate ce s-ar misca in intuneric.


Acest dialog si acest acord sunt intr-o dezvoltare continua. Noi intelegem tot mai deplin lucrurile si scopul urmarit de Persoana divina prin ele; iar Persoana suprema descopera tot mai mult intelesurile ascunse in ele si le flexioneaza combinandu-le in noi legaturi si imprejurari, in colaborare cu noi insine, prin providenta. Aceste imprejurari si combinari constituie tot atatea revendicari sporite adresate intelegerii si comportarii noastre fata de Persoana suprema si intreolalta, tot atatea prilejuri pentru manifestarea iubirii noastre fata de Ea si intre noi, corespunzatoare noilor manifestari ale iubirii Sale fata de noi.


Acest dialog si acest acord mereu sporite nu sunt menite sa fie un dialog si un acord pur intelectual, ci un dialog si un acord de tot mai deplina iubire, dat fiind ca subiectele umane primesc prin lucruri de la Creatorul si Proniatorul lor nu numai sensuri, ci si bunuri vitale, materiale si spirituale, iar prin prelucrarea lucrurilor si prin comportarea lor fata de Dumnezeu si fata de semeni in diferite imprejurari primesc de la semenii lor si de la Dumnezeu si ofera la randul lor nu numai descifrari de noi sensuri ale lucrurilor, ci acomodarea acelora la trebuintele lor. Asa se inainteaza in comuniunea de iubire cu Dumnezeu si cu semenii.


Lucrurile nu pot fi folosite si intelese decat prelucrate si descifrate intr-o colaborare comuna, impusa de imprejurari, din care nu lipseste lucrarea diriguitoare, ganditoare si cuvantatoare a Cuvantului dumnezeiesc. Aceasta constituie istoria lumii. Toti colaboreaza astfel la adaptarea lucrurilor si a imprejurarilor la trebuintele lor superioare si la descifrarea tot mai adanca si mai nuantata a sensurilor lor, la imbogatirea limbajului si prin aceasta la propria lor imbogatire spirituala. Ei vorbesc despre lucruri si despre imprejurari, despre nevoile lor de ele, despre ajutorul pe care si-l cer si si-l dau, pentru ca au nevoie sa si le dea si sa le primeasca unii de


la altii fizic si spiritual, intr-o comuniune de iubire mereu crescanda, intr-o crestere spirituala a tuturor. Intreg acest dialog e practic si intelectual in acelasi timp, promovator de iubire intre ei si deschizator al sensurilor lucrurilor si al existentei lor ca daruri ale Persoanei supreme. In toate descifreaza niste legi drepte de viata ca niste legi ale lui Dumnezeu, cu care se conformeaza.


Astfel intr-un fel Cuvantul dumnezeiesc comunica prin creatie si prin dezvoltarea ei, condusa de providenta, intelesuri si norme sau cuvinte mereu noi, dar in alt fel Se comunica pe Sine Insusi cu atentia Sa iubitoare, pentru conducerea fiintelor umane spre o tot mai adanca si nuantata cunoastere a Sa si spre o tot mai sporita conformare si comuniune cu Sine. Dar prin orgoliu oamenii au cazut de la vederea Persoanei creatoare si proniatoare prin lucruri. Ei n-au mai voit sa le considere ca chipuri ale ratiunilor Persoanei ganditoare supreme si drept cuvinte ale iubirii Ei. Au inceput sa le considere ratiuni in ele insele, socotind ca astfel le pot intelege si le pot manevra pana la capat intr-un mod deplin autonom, devenind ca Dumnezeu.


Prin aceasta au iesit din relatia vie cu Cuvantul ca persoana, prin toate lucrurile si imprejurarile - chipuri ale ratiunilor si cuvinte ale Lui. Omul s-a aflat singur in fata unei lumi de obiecte, inchisa pentru el intr-o “rationalitate” fara rost, sau cu un rost limitat numai la viata exclusiv pamanteasca, fara o prelungire in eternitate; s-a aflat in afara relatiei cu Persoana suprema, Care da sens ratiunilor lucrurilor si sens si viata persoanelor umane create de Ea, si o noutate continua; s-a vazut in fata unei lumi supuse unor procese de repetitie uniforma a facerii si desfacerii continui a unitatilor sale, ceea ce pentru persoanele umane individuale inseamna moarte. Ratiunea ramasa in fiinta umana si rationalitatea ramasa in lucruri nemaiavand in ele transparenta Logosului dumnezeiesc, omul n-a mai avut in ele un ajutor impotriva pornirilor irationale si a patimilor nascute din ele. Obiectiv insa Logosul dumnezeiesc personal continua sa-Si manifeste prezenta prin ratiunea omului si prin ratiunile


lucrurilor. De aceea o seama din filosofii antichitatii au ajuns la ideea unui unic dumnezeu, iar stoicii, si la ideea prezentei lui in lume prin “ratiunile seminale”, si la o morala serioasa bazata pe ratiune. Biserica din Rasarit ii va cinsti pe acestia mai tarziu ca pe niste profeti din afara si-i va picta pe peretii exteriori ai unor manastiri si biserici. Si multi dintre pagani implineau prin fire legea lui Dumnezeu, intrucat o aveau inscrisa in inimile lor (Rom. 2, 14) ca lege naturala, mergand pe linia realizarii adevaratei lor umanitati.


Dar cei mai multi dintre oameni, netragand din existenta ratiunii lor si a ratiunilor din lume deductia logica a unei persoane care le gandeste ca cea dintai si le-a creat, au cazut in tot felul de inchipuiri desarte si de patimi de ocara, atragandu-si o osanda cu atat mai mare, cu cat nu se puteau indreptati cu lipsa unor semne ale prezentei lui Dumnezeu in ei si in lume.


Sfantul Apostol Pavel a putut spune cu drept cuvant: “Iar mania lui Dumnezeu se descopera din cer peste toata paganatatea si peste toata nelegiuirea oamenilor care tin adevarul in robia nedreptatii. Fiindca ceea ce se poate sti despre Dumnezeu vadit este in inimile lor si Dumnezeu este cel ce le-a vadit. Intr-adevar cele nevazute ale lui Dumnezeu, vesnica Lui putere si Dumnezeire, se vad prin cugetare de la inceputul lumii in fapturile Lui, ca sa fie ei fara cuvant de aparare. De vreme ce, cunoscand pe Dumnezeu, nu L-au slavit ca pe Dumnezeu, nici nu s-au inchinat Lui, ci s-au ratacit in inchipuirile lor, si inima lor cea neintelegatoare s-a intunecat… De aceea Dumnezeu i-a dat pe ei necuratiei, dupa pofta inimilor lor” (Rom. 1, 18-24). Continuarea obiectiva a prezentei Cuvantului dumnezeiesc in lume, dar si intunericul care cuprinsese subiectiv inimile fiintelor umane sunt afirmate si de Sfantul Evanghelist Ioan in cuvintele: “Si lumina lumineaza in intuneric, si intunericul nu o a cuprins (inteles) pe ea” (In. 1, 5).


Dar chiar obiectiv legatura Logosului, ca persoana, cu ratiunea umana si cu ratiunile lucrurilor nu a mai ramas tot asa de stransa ca la inceput, datorita faptului ca ratiunea umana a slabit legatura sa cu Logosul personal suprem. Aceasta slabire a legaturii Logosului si a puterii Lui cu ratiunile lucrurilor si a trupului omenesc a dus la o slabire a unitatii compuse a acestor ratiuni si deci la coruptibilitatea lucrurilor si a trupurilor si la descompunerea acestora (Rom. 8, 21-24).

Categoria: Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol 2 - Pr Dumitru Staniloae

Cautare:

Prezenta si lucrarea Cuvantului lui Dumnezeu in creatie :: Pr Dumitru Staniloae

Vizualizari: 676

Id: 899

Imagine:

Iisus-Hristos
Sfintii zilei
Cauta

cuvant:

Stiri ortodoxe
Contact

Ne pot contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).

Contact Us


Recomandari:
Resurse ortodoxe: www.resurse-ortodoxe.ro - Contine o bogata colectie de resurse ortodoxe audio/video/text: predici, rugaciuni, carti, conferinte, icoane, filme.
Agentia de stiri "Noutati ortodoxe": www.noutati-ortodoxe.ro - Ofera stiri si informatii din viata bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferinte, aparitii editoriale. Stirile pot fi preluate si de alte site-uri prin intermediul unui script.
Maica Domnului: www.maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.